”Venind din domeniul corporate, înțeleg foarte bine nevoile unui om de business. În afaceri, o imagine personală impecabilă este detaliul care te poate scoate în evidență și îți oferă mai multă încredere în tine”, crede Răzvan Vâlceanu. ”Avantajele unui bun vestimentar made-to-measure sunt indiscutabile, mai ales în zona de business. De aceea, acest tip de cadou este o alternativă inedită la primele oferite partenerilor şi angajaţilor, care îi vor face să se simtă cu adevărat apreciați. Recompensarea angajaților în acest mod reprezintă un câștig atât pentru companie, cât și pentru aceștia”, adaugă el.

Computas, o companie ce oferă soluții IT de business, este printre primele care au apelat la serviciile made-to-measure Răzvan Vâlceanu. Acest demers face parte din programul lor de recompensare a angajaților. În fiecare săptămână, timp de șapte săptămâni, un angajat cu rezultate remarcabile primește cadou o cămașă made-to-measure. Acesta are posibilitatea de a-și realiza o cămașă la showroom-ul Răzvan Vâlceanu, în funcție de preferințele sale, după ce consultă mostrarul de țesături și posibilitățile de personalizare a cămășii și i se iau măsurile pentru realizarea tiparului.

”Soluțiile pe care le oferă compania noastră sunt extrem de personalizate și ne-am gândit ca pe cei mai buni dintre angajați să-i recompensăm cu un cadou foarte personalizat.”, a declarat Florian Enea, CEO al Computas România, filială a companiei norvegiene Computas.

Pe partea de cămăşi pesonalizate, principalul competitor al brandului „Răzvan Vâlceanu” este Hulber Shirts, brandul designerul Simona Hulber, cu o experienţă de peste 15 ani în domeniul vestimentaţiei.

Pe segmentul de lux şi premium, interesul pe piaţa românească pentru hainele de comandă este verificat deja de branduri sonore, precum belgienii de la Scabal şi italienii de la Ermenegildo Zegna, cărora li se adaugă şi românii de la Zenonni, „Tudor. Personal Tailor“ sau Gabriel Bespoke.