Brandul Nokia renaşte: „Vrem să fim în topul producătorilor în următorii patru ani”

Obiectivul HMD Global, compania care se află în prezent în spatele brandului Nokia, este ca este ca în următorii trei-patru ani să ajungă în topul producătorilor de telefoane mobile Android.

“Vrem să obersvăm cum vor interacţiona clienţii cu brandul. În România brandul este în continuare cunoscut şi puternic. România a fost o piaţă cheie pentru Nokia în trecut”, a declarat Alberto Matrone, vicepreşedinte HMD Global pentru Europa de Est.

„Anul 2017 este unul de învăţare pentru noi, iar focusul este pe consumatori. Cererea pentru noile terminale este mare, peste aşteptările noastre. Telefoanele sunt produse în China. Avem un  parteneriat cu Foxconn. În ceea ce priveşte sistemul de operare, acesta va fi Android pur. Acest lucru înseamnă că este întotdeauna actualizat şi sigur deoarece primeşte cele mai noi actualizări de securitate. Când este disponibilă o nouă versiune Android aceasta merge automat către toate telefoanele noastre din portofoliu”, a adăugat Matrone. 

Cât despre viitoarele terminale, Matrone a declarat: „Avem un centru de cercetare foarte puternic, iar oamenii lucrează zi şi noapte. Când zic că vrem ca în următori trei patru ani unul dintre jucătorii de top este clar că trebuie să fim prezenţi în toate categoriile de preţ. Nokia 3, 5 şi 6 nu sunt singurele terminale pe care vor fi pe piaţă anul acesta, vor urma şi altele”, a mai spus Matrone. 

Nokia 6, Nokia 5 şi Nokia 3 sunt disponibile în România

HMD Global, compania care găzduiește telefoanele Nokia, anunţă disponibilitatea primei game de smartphone-uri Nokia – incluzând Nokia 3, Nokia 5 şi Nokia 6 – la partenerii din România. Lansate cu puțin timp în urmă în acest an la Mobile World Congress din Barcelona, dispozitivele combină finisaje superioare, design distinct şi caracteristici puternice de divertisment, ceea ce asigură o experienţă Android pură și oferă utilizatorilor posibilitatea de a-și folosi telefonul în stilul lor.

Nokia 6

Noul terminal Nokia 6 combină construcția de calitate superioară și designul remarcabil cu o experienţă audio captivantă şi un ecran IPS LCS full HD (1920×1080, 16:9) de 5,5″, oferind o experienţă smartphone cu adevărat premium. Corpul monobloc al terminalului Nokia 6 este tăiat dintr-un bloc compact de aluminiu serie 6000 şi se potrivește perfect celor care îşi doresc un telefon robust și performant pe zona divertisment. Amplificatorul audio inteligent, cu difuzoare duale, permite consumatorilor să experimenteze tonuri profunde de bass, iar sunetul Dolby Atmos oferă o experienţă de divertisment memorabilă.

Nokia 6 dispune de un ecran complet laminat și de o gamă coloristică care oferă o vizualizare excelentă, chiar în condiţii de lumină solară puternică. Susținut de platforma mobilă Qualcomm Snapdragon 430 şi de procesorul grafic Qualcomm Adreno 505, Nokia 6 atinge echilibrul perfect între performanţe şi consum de energie, fiind proiectat să ofere divertisment de calitate premium în condiţii de durată mare de viață a bateriei, fapt care permite maximizarea experienţei de divertisment în timpul deplasării. Nokia 6 este disponibil în 2 culori mate, distincte – Negru și Argintiu – varianta dual SIM şi se va comercializa la sfârșitul trimestrului al 2-lea la preţul de 1.119 lei.

Nokia 5

Nokia 5 beneficiază de o construcție de înaltă precizie dintr-un singur bloc de aluminiu seria 6000.   Carcasa perfectă încadrează un ecran laminat IPS HD de 5,2″ care beneficiază de tehnologia Corning® Gorilla® Glass. Încorporând inovator designul antenei, Nokia 5 dispune de integritate structurală robustă, atenţie la detalii şi calitatea unui dispozitiv de top pentru oricine. Dotat cu platforma mobilă Qualcomm Snapdragon 430, Nokia 5 oferă o durată excelentă de viaţă a bateriei și performanţe grafice îmbunătăţite – un echilibru perfect între utilizarea zilnică și un design de calitate premium. Prin caracteristicile adiționale, între care o cameră foto frontală de 8MP, cu unghi de deschidere de 84 de grade – pentru un fundal cât mai amplu de selfie – şi o foarte bună vizibilitate a ecranului atât în soare intens, cât şi în condiţii de luminozitate slabe, Nokia 5 oferă utilizatorului o mulţime de motive să nu fie păstrat în buzunar, ci ţinut permanent în mână, acolo unde, de fapt, este şi locul său.Disponibil în două culori distincte – Negru și Argintiu – în varianta dual SIM, Nokia 5 se va comercializa la preţul de 949 lei.

Nokia 3

Acest nou smartphone este proiectat pentru a furniza o experienţă valoroasă la un preț accesibil. Nokia 3 beneficiază de o carcasă de aluminiu, prelucrată cu precizie dintr-o singură bucată, ceea ce îi conferă o foarte bună integritate structurală şi îi asigură protecţie acolo unde aceasta este importantă. Dispune de un ecran IPS LCD HD de 5″ complet laminat și sculptat, Corning Gorilla Glass, care oferă durabilitate şi claritate, generând o experienţă vizuală unică. Cu reflexii mai puţine graţie ecranului polarizat, experienţa vizuală este puternică şi limpede chiar şi în lumina soarelui. Cu cele două camere foto cu unghi larg de deschidere de 8MP (frontală şi principală), Nokia 3 înglobează o experienţă smartphone de calitate cu adevărat premium în cadrul formei sale compacte şi elegante. Nokia 3, varianta dual SIM va fi disponibilă în trei culori distincte, Alb Argintiu, Negru Mat și Albastru, iar varianta single SIM va fi disponibil în culorile Negru Mat și Alb Cupru. Dispozitivul Nokia 3 se va comercializa cu prețul de 699 lei.

 Android pur

Toate smartphone-urile Nokia oferă cea mai pură experienţă Android, rulând toate pe ultima versiune de Android OS, Nougat. Cu actualizări lunare de securitate, smartphone-urile Nokia sunt securizate, actuale şi fluente în funcţionalitate – posibilitatea de a-l personaliza fiind punctul central al experienţei consumatorului. Împreună cu cel mai nou sistem Android vin şi cele mai noi caracteristici, incluzând cele mai noi capabilităţi Doze, care economisesc durata de viaţă a bateriei. Noile smartphone-uri Nokia încorporează cea mai recentă inovaţie Google, și anume Google Assistant, ceea ce duce şi mai departe excelenta experienţă Android. Echipele noastre au lucrat împreună pentru a se asigura că discuţiile cu Google Assistant se petrec în mod cursiv pe smartphone-urile Nokia.

Disponibilitate
•    Nokia 6 va fi disponibil la sfârșitul lui iunie, la partenerii din România şi se va vinde la preţul de 1.119 lei.
•    Nokia 5 este disponibil la sfârșitul lui iunie, la partenerii din România şi se va vinde la preţul de 949 lei.
•    Nokia 3 este disponibil începând din această săptămână, la partenerii din România şi se vinde la preţul de 699 lei.