‘Chiar luni (8 aprilie – n.r.) am discutat cu vicepremierul Liviu Dragnea şi aşteptăm luna următoare să primim autorizaţia din partea Autorităţii Naţionale de Aeronautică. (…) În mod cert lucrările la pista aeroportului vor începe la vară. Discutăm despre un aviz pe care Autoritatea Naţională Aeronautică trebuie să îl acorde pentru că este vorba despre investiţia unui aeroport internaţional, discutăm despre liniile aeriene, nu discutăm despre o problemă de investiţie din punctul de vedere al construcţiei. Aici totul este finalizat’, a spus vicepreşedintele CJ.

Întrebat despre fondurile necesare lucrărilor de desecare a terenului pe care se construieşte viitorul aeroport, lucrări în valoare de patru milioane de euro alocate anul trecut de Ministerul Mediului şi care, la sfârşitul anului trecut au fost returnate pentru că nu au fost folosite, Mihai Popa a precizat că banii vor veni tot de la Ministerul Mediului, documentaţia fiind depusă.

‘Există o alocare de fonduri, trebuie deblocată. Ni s-a spus că aceşti bani au fost prevăzuţi în bugetul pe acest an. Există şi varianta fondului de rezervă la dispoziţia primului-ministru. Important este următorul aspect pe care trebuie să îl avem în vedere. Aeroportul internaţional Braşov-Ghimbav face parte din prioritatea judeţului Braşov în perspectiva regionalizării din acest an. Fără aeroport s-ar putea să pierdem puncte importante şi deja suntem aproape la egalitate cu Sibiul care are un lobby mult mai puternic şi care se bucură de un lobby internaţional, mai ales german, extrem de puternic. Şi în această direcţie trebuie să punem toţi osul, inclusiv mass-media braşoveană, pentru că discuţia este îndreptată mai ales spre Sibiu’, a subliniat vicepreşedintele CJ.

Contractul pentru construcţia pistei aeroportului internaţional Braşov-Ghimbav a fost semnat la jumătatea lunii noiembrie 2012 cu firma Vectra Service SRL care a câştigat licitaţia. La vremea respectiva reprezentanţii firmei, dar şi autorităţile judeţene afirmau că lucrările la construcţia pistei vor începe imediat ce vremea va permite, adică în primăvara acestui an. Fondurile necesare construcţiei pistei sunt alocate din bugetul propriu al judeţului, iar preşedintele CJ, Aristotel Căncescu, preciza că acestea există fiind vorba de 12,76 milioane de euro plus TVA.

Pista va avea o lungime de 2.850 de metri şi o lăţime de 45 de metri, termenul de execuţie fiind de un an de la începerea lucrărilor.
SURSA: Agerpres