Producătorul braşovean de ţigle metalice Bilka Steel, controlat de Horaţiu Ţepeş (33 de ani), estimează că va vinde anul acesta circa trei milioane de metri pătraţi de ţiglă metalică, ceea ce va aduce firmei un rulaj anualizat de aproximativ 20 mil. euro.
Rulajul estimat de companie pentru anul în curs este similar cu rezultatul obţinut de principalul său concurent, Lindab România, pentru anul 2012.
Compania a raportat pe primele şase luni o creştere de 28% a cifrei de afaceri până la nivelul de circa 7 mil. euro. Bilka Steel a încheiat anul trecut cu afaceri totale de 16,6 mil. euro, o creştere de 60% faţă de anul 2011, ceea ce s-a tradus prin vânzarea a două milioane de metri pătraţi de ţiglă metalică.
„De-a lungul timpului, din 2007 de când am demarat activitatea la Bilka Steel şi până în prezent, am investit permanent în dezvoltarea companiei. Pentru ca în 2012 să putem vinde peste 2 milioane de mp de tiglă metalică efortul investiţional s-a ridicat la peste 5,5 milioane de euro”, a declarat Horaţiu Ţepeş, proprietarul companiei braşovene, care are o cotă de piaţă de 15%.
Potrivit datelor companiei, piaţa autohtonă de învelitori metalice s-a ridicat anul trecut la 66 milioane de euro, în scădere cu aproximativ 3% faţă de anul precedent. Principalii concurenţi ai Bilka Steel pe piaţa de învelitori metalice sunt Lindab şi Ruukki.