Președintele Braziliei, Luis Inacio Lula da Silva, a fost criticat pentru recentele sale comentarii cu privire la războiul din Ucraina. Totuși, el a declarat, sâmbătă, că dorește să contribuie la o soluție negociată între cele două țări beligerante.
Presa internațională scrie că președintele brazilian Luis Inacio Lula da Silva a fost criticat de către Occident pentru cele mai recente comentarii referitoare la războiul ruso-ucrainean.
În cursul zilei de sâmbătă, 22 aprilie, acesta a declarat, la Lisabona, că este în continuare împotriva participării țării sale la acest război, însă spune că vrea să contribuie la o soluție negociată între Kiev și Moscova pentru a pune stop conflictului armat.
„În timp ce guvernul meu condamnă încălcarea integrităţii teritoriale a Ucrainei, noi susţinem o soluţie negociată la acest conflict”, a precizat acesta în cadrul unei conferințe de presă care a avut loc după ce președintele brazilian a avut o întrevedere cu omologul său din Portugalia, Marcelo Rebelo de Sousa.
Este nevoie de un grup de țări care să se pună la masa negocierilor
Președintele brazilian a continuat prin a spune că este neapărată de nevoie de un grup de țări care să poarte negocieri atât cu Ucraina, cât și cu Federația Rusă. De asemenea, el a reiterat că nu este de acord ca țara sa să se implice în război, dar asta nu înseamnă că nu dorește să construiască pacea.
„Avem nevoie urgent de un grup de ţări care să se aşeze la masă atât cu Ucraina, cât şi cu Rusia”, a mai spus el.
Portugalia are o părere diferită de Brazilia, părere care a fost împărtășită de către președintele Marcelo Rebelo de Sousa.
„Preşedintele Lula estimează că drumul către o pace justă şi durabilă presupune prioritizarea acestei căi a negocierilor. Poziţia portugheză este diferită: noi suntem de părere că o eventuală cale către pace presupune în prealabil dreptul Ucrainei de a putea reacţiona la invazie”, spune președintele portughez.
Președintele brazilian a stârnit recent controverse
În timpul unei vizite recente la Beijing, președintele brazilian a stârnit controverse prin faptul că a îndemnat Statele Unite să nu mai promoveze conflictul din Ucraina și a cerut Uniunii Europene să acorde prioritate discuțiilor despre pace.
În februarie 2022, Rusia a inițiat un atac nejustificat și nedrept asupra Ucrainei, susținând că desfășoară o „operațiune militară specială pentru a denazifica” țara și a proteja cetățenii vorbitori de limbă rusă.
Cu toate acestea, Kievul a declarat că forțele rusești trebuie să se retragă de pe tot teritoriul ucrainean, inclusiv din regiunile anexate anul trecut și din peninsula Crimeea, pe care Rusia a confiscat-o în 2014, înainte de a lua în considerare orice potențiale propuneri de pace cu Moscova.