Fermierii dintr-o regiune din Brazilia au început să cultive arbori de cacao pentru prima dată. Ei se află în vestul statului Bahia, o regiune uscată şi secetoasă renumită pentru marile familii care au făcut avere din agricultură.

Fermierii din Brazilia se pregătesc să dea lovitura

Totuși, arborii sunt încă mici şi va mai dura cel puţin un an până când vor produce primele fructe. Publicația Bloomberg notează că profitul potenţial este mare.

Acest lucru încurajează atât cultivatorii independenţi cât şi marile corporaţii să intre în cursă.

În cazul în care cultivarea de cacao în statul Bahia va lua avânt, Brazilia ar putea să îşi dubleze producţia până la 400.000 de tone în 2030.

Estimarea a fost realizată de o organizaţie reprezentativă din sector. Această schimbare ar pune Brazilia aproape de Ecuador, al treilea mare furnizor mondial de cacao.

Chiar și așa, există voci care spun că aceste prognoze sunt mult prea prudente. Moises Schmidt, unul dintre cei doi fraţi care controlează grupul Schmidt Agricola, susţine că producţia ar putea ajunge până la 1,8 milioane de tone pe an în următorii zece ani.

El spune că fermierii trebuie să continue să planteze arbori de cacao în noi regiuni, pe lângă regiunile din Brazilia în care se cultivă în mod tradiţional cacao.

„Brazilia este deja cel mai mare furnizor mondial pentru o gamă largă de materii prime”, de la soia boabe şi până la suc de portocale, „care va fi poziţia noastră pe piaţa de cacao?”, s-a întrebat recent Moises Schmidt, cu prilejul unei vizite a unei delegaţii la o fermă a sa unde a plantat arbori de cacao pe o suprafaţă de 400 de hectare.

Brazilia
Brazilia SURSĂ FOTO: Dreamstime

A fost unul dintre cei mai mari producători mondiali

Amintim că țara respectivă era odată unul dintre cei mai mari producători mondiali de cacao. Acesta este ingredientul principal pentru fabricarea de ciocolată.

Totuși, la finele anilor 1980 mulţi din arborii de cacao din Brazilia s-au îmbolnăvit din cauza unei maladii denumite mătura vrăjitoarei (WBD).

În momentul de față, Coasta de Fildeş şi Ghana sunt responsabile pentru mai mult de jumătate din producţia mondială de cacao.

Această concentrare a producţiei în doar două ţări face oferta mondială mari vulnerabilă la riscuri precum vremea nefavorabilă şi atacul dăunătorilor.

Acest vulnerabilități nu vor face decât să se intensifice pe măsură ce fluctuaţiile meteo vor deveni mai extreme, potrivit sursei menționate.

Recenta scădere a producţiei de cacao în Africa de Vest a dus la dublarea preţurilor mondiale în acest an.

Acest lucru a făcut ca ciocolata să fie mai scumpă. La rândul lor, unii producători au fost forțați să îşi înceteze activitatea.

Primii arbori de cacao din vestul statului brazilian au fost plantaţi înainte de explozia preţurilor

Primii arbori de cacao din vestul statului brazilian au fost plantaţi înainte de recenta explozie a preţurilor.

Totuși, fermele vecine văd acum cât de atractivă este această cultură. În plus, fermierii din Bahia sunt mai bine finanţaţi. Ei au operaţiuni mai mari decât omologii lor din Africa de Vest.

Conform sursei menționate, acest lucru înseamnă că pot realiza economii de scară. Simultan, fermierii brazilieni îşi pot vinde produsele la preţul pieţei, fără amestecul Guvernului, cum este cazul în Coasta de Fildeş şi Ghana.

Totodată, vânzătorii pot alege cel mai bun moment pentru a încheia o tranzacţie. Motivul este că boabele de cacao nu sunt perisabile.

Creşterea arborilor poate fi accelerată

Mai mult, creşterea arborilor poate fi accelerată, mulțumită vremii însorite de pe întreg parcursul anului, irigaţiilor extinse şi accesului la îngrăşăminte.

Astfel, unii arbori vor începe să rodească în decurs de trei ani, în loc de perioada tradiţională de cinci ani.

„Cacaua a devenit un fel de microb de care s-a molipsit toată lumea”, spune Tal Bar-Dor, director de operaţiuni la o fermă din apropiere de oraşul brazilian Barra.

Anul trecut, Tal Bar-Dor a adăugat arbori de cacao pe plantaţia de nucă de cocos pe care o gestionează. Pentru următorii patru ani, Tal Bar-Dor are de gând să extindă suprafaţa cultivată cu arbori de cacao până la aproximativ 1.000 de hectare. În momentul de față, sunt doar 45 de hectare.