Guy Poupet, preşedintele director general al BRD Groupe Generale a declarat după prezentarea rezultatelor băncii că, “deşi Societe Generale e dispusă să ajute BRD cu finanţări, până acum nu am avut nevoie şi nu am cerut sprijin de la banca mamă”.
Poupet a arătat că BRD se va baza şi în 2012 ca şi în 2011 pe finanţări alternative şi sursele locale de finanţare. În afara surselor locale, BRD mai are contracte de credit cu BERD, BEI, „iar varianta obligaţiunilor pe piaţa locală nu este de neglijat. Ne pregătim de lansarea de obligaţiuni, dar lansarea lor efectivă e legată strict de condiţiile de piaţă din România”, a subliniat Guy Poupet.
În plus, pentru anul în curs nu este prevăzută o majorare de capital a băncii, ci poate doar o majorarea a rezervelor din contul de profit al băncii.
Citiţi şi: BRD a obţinut în 2011 un profit de 109 mil. lei, în scădere cu 7%