BRD-Groupe Societe Generale S.A. a fost avizat, marti 06 februarie, de Consiliul Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP) ca depozitar pe piata pensiilor private, informeaza un comunicat CSSPP.
Pentru a deveni depozitar al unui fond de pensii private o institutie de credit trebuie sa fie autorizata de catre Banca Nationala a Romaniei sau sucursala din Romania a unei institutii de credit autorizata intr-un stat membru al Uniunii Europene ori apartinand Spatiului Economic European, avizata de catre CSSPP pentru activitatea de depozitare. Institutiei de credit avizata ca depozitar ii sunt incredintate spre pastrare toate activele unui fond de pensii facultative.
Potrivit comunicatului, pentru eliberarea unui aviz de depozitar CSSPP a impus conditii precum o capacitatea profesionala si tehnica a solicitantului de a desfasura activitati de depozitare. Totodata, solicitantul trebuie sa dispuna de capitaluri proprii mai mari de 100 milioane euro, capacitatea de a asigura pastrarea in conditii de siguranta a activelor fondurilor de pensii facultative si de a efectua un control permanent asupra operatiunilor administratorului.
Un depozitar va putea solicita administratorului unui fond de pensii facultative orice informatii/documente pe care le considera necesare pentru incadrarea unei operatiuni si va avea obligatia de informa CSSPP cu privire la orice abuz al unui administrator in legatura cu activele fondului de pensii facultative depozitate, potrivit legistlatiei emise de CSSPP.
CSSPP are dreptul sa retraga avizul de functionare al unui depozitar daca acesta incalca orice dispozitie prevazuta de legislatia privind pensiile private facultative.
Sursa: Capital 09 Februarie 2007