Un număr de 11 medici au fost confirmaţi pozitiv la noul coronavirus şi sunt internaţi în prezent în Secţia de Boli Infecţioase din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Suceava, informează Biroul de presă al unităţii medicale. Medicii sunt din secţiile Boli Infecţioase, Pneumologie şi Ortopedie, precum şi de la Unitatea Primiri Urgenţe (UPU), potrivit Agerpres.
Sursa citată precizează că măsurile luate sunt: izolarea medicilor la domiciliu şi apoi internarea în funcţie de agravarea simptomatologiei, înlocuirea medicilor cu personal existent şi tratarea acestora conform protocolului.
Totodată, în magazia SJU Suceava se află 725 de kit-uri de echipamente medicale care vor fi repartizate pe secţii şi vor fi utilizate conform planului de măsuri pentru pregătirea spitalelor în contextul pandemiei, se mai arată în informarea menţionata.