O nouă personalitate a fost arestată în urma dosarului privind retrocedările ilegale din Constanţa, dosar în care este implicat și fostul primar al Constanței, Radu Mazăre. După o fugă lungă de justiție, fostul acționar al echipei Dinamo a ajuns după gratii.
Dragoş Săvulescu, fostul acționar al echipei Dinamo, condamnat de Înalta Curte la 5 ani și 6 luni de închisoare cu executare în dosarul retrocedărilor ilegale din Constanţa, a fost arestat în Italia. El este implicat în același dosar în care este și Radu Mazăre.
Acesta era dat în urmărire de poliţie, iar pe numele său a fost emis mandat de arestare.
Dragoș Săvulescu a fugit din România înainte să fie condamnat la închisoare cu executare. El se ascundea în Napoli și a fost reținut de poliția italiană luni.
Următorul pas este ca autoritățile române să transmită în Italia mandatul tradus, iar acesta ulterior să fie adus în România.
Cine este Dragoș Săvulescu și ce avere are
Dragoș Săvulescu are o avere estimată la peste 10 milioane de euro și în trecut a fost unul dintre subeictele preferate ale tabloidelor în special prin stilul de viaţă pe care-l expunea şi prin relaţiile amoroase.
Potrivit Libertatea, în 2005 s-a căsătorit cu Rodica Ghionea la Palatul Regal, în Sala Tronului, şi a plătit 500.000 de euro pentru „nunta anului” – la vremea respectivă. Patru ani mai târziu cei doi s-au despărţit, iar Săvuelscu a avut ulterior o relaţie cu actriţa Mădălina Ghenea.
Potrivit sursei citate, Dragoş Săvulescu deţinea mai multe autoturisme de lux, al căror preţ depăşeşte 1 milion de euro. Astfel, despre omuld e afaceri se ştia că deţinea un Lamborghini LP640 Roadster, un Porsche GT, o limuzină Mercedes S65 AMG şi un SUV Mercedes G55 AMG. În 2012, Cristi Borcea s-a retras din acţionariatul lui Dinamo şi i-a predat acţiunile lui Săvulescu, cu care era vechi amic, tot el aducându-l la Dinamo la mijlocul anilor 2000, scrie adevarul.ro.
„Eu am primit de la Săvulescu 1,2 milioane de euro, două ceasuri, pe care le-am echivalat la 100.000 de euro, plus 140.000 de euroe. Am mai primit si un teren, echivalat la 2,5 milioane de euro. Nu m-a interesat terenul, dar a vrut el să-l punen ca să supraevalueze şi el acţiunile”, declara Borcea la acea dată.
Dragoș Săvulescu a făcut avere în primul rând din tranzacţii cu terenuri. Potrivit presei, ar fi cumpărat la preţuri foarte avantajoase drepturile litigioase asupra unor terenuri din jurul Bucureştiului.