Breaking! Alertă în Orientul Mijlociu! Un nou avion de pasageri s-a prăbuşit! Numărul victimelor este mare UPDATE

Ultima oră! Un nou avion de pasageri s-a prăbuşit, luni, în Orientul Mijlociu. Primele informaţii oficiale nu spun numărul victimelor sau modul în care s-a produs tragedia. Din primele informaţii se pare că a fost vorba de probleme tehnice. Vom reveni cu amănunte.

UPDATE:

Site-ul Russia Today informează că 110 de persoane se aflau la bordul avionului. Aeronava plecase din Herat, al treilea cel mai mare oraș al Afganistanului și se îndrepta spre Delhi, India.

Ştire iniţială

Un avion aparţinând companiei de stat afgane Ariana Airlines s-a prăbuşit luni în estul ţării, în provincia Ghazni, transmit Reuters şi AFP, citând responsabili locali.

‘Un avion Boeing aparţinând Ariana Afghan Airlines s-a prăbuşit în zona Sado Khel a districtului Deh Yak din provincia Ghazni, în jurul orei locale 13:10’, a declarat Arif Noori, purtător de cuvânt al biroului guvernatorului provinciei, transmite Agerpres.

Nu se cunoaşte deocamdată numărul victimelor, potrivit unui alt oficial citat de Reuters.

Purtătorul de cuvânt al poliţiei din Ghazni, Ahmad Khan Seerat, a declarat că ‘zona nu este sigură din cauza prezenţei insurgenţilor’.

Care a fost cauza accidentului

Potrivit BBC, care citează surse locale, motivul prăbuşirii aeronavei ar fi fost o serie de probleme tehnice.