Tema existenței vieții extraterestre i-a fascinat pe oameni încă din cele mai vechi timpuri. Iată însă că intrăm într-o nouă eră, odată cu ultimul anunț al cercetătorilor.
O explozie repetată de semnale radio, provenind de la o galaxie aflată la 1.5 miliarde de ani lumină, a fost înregistrată de cercetători.
Sursa semnalelor rămâne un mister. Există multe cauze ipotetice pentru care asemenea semnale radio ar putea fi emise, de la explozia unei stele și până la ipoteza care îi frământă pe oameni de sute de ani: existența vieții extraterestre.
Durata semnalelor este de doar o milisecundă, însă sunt transmise cu o asemenea putere, încât soarele ar avea nevoie de un an întreg pentru a o produce, notează The Independent.
Cea mai importantă veste cu privire la aceste semnale este că acestea s-au repetat de 6 ori, și par a veni din același loc.
Până în prezent, cercetătorii au înregistrat astfel de semnale în 60 de ocazii diferite. Însă, exceptând descoperirea din prezent, doar o singură dată a mai fost înregistrat un semnal care să se repete.
„Acum, descoperirea a cel puțin două semnale radio repetitive sugerează că acestea nu reprezintă un fenomen singular. Și cu mai multe surse disponibile pentru studiu, am putea să înțelegem aceste puzzle-uri cosmice – de unde sunt și ce le provoacă „, a declarat Ingrid Stairs, membru al echipei CHIME și un astrofizician la University of British Columbia.