Guvernul a încercat astăzi să împrumute 300 de milioane de lei de la băncile locale, însă a reușit să adune doar puțin peste 200 de milioane de lei. A fost unul dintre rarele momente din ultimii ani când băncile au oferit mai puțin decât a cerut statul, de obicei emisiunile fiind chiar semnificativ suprasubscrise, adică băncile veneau cu oferte peste intențiile statului.

Totuși, emisiunea de astăzi a fost făcută într-un context special, în care, din cauza ordonanței privind taxarea lăcomiei, economiștii principalelor bănci din România au arătat, cu subiect și predicat, că vor împrumuta mai puțin statul, care riscă să ajungă, iar, la mâna FMI.