Breaking. Dăncilă a anunțat! Soarta lui Tudorel Toader e clară. Tăriceanu, ignorat

Premierul României, Viorica Dăncilă, a anunțat când e va lua decizia în ceea ce privește eventuala remaniere a lui Tudorel Toader, ministrul justiției. Susținut inclusiv din interiorul partidului partener al PSD, ALDE, Toader ezită să promoveze în regim de urgență modificările propuse pentru legile justiției, motiv pentru care a fost luat în colimator și criticat direct inclusiv de către președintele PSD, Liviu Dragnea.

Premierul Viroca Dăncilă spune că se va lua în discuție remanierea lui Tudorel Toader în cadrul comitetului executiv național al PSD. Atât Dăncilă cât și Toader au fost criticați deschis, vineri, de către președintele PSD, Liviu Dragnea, cel care va conduce și CEX PSD. Ca mulți alți PSD-iști și susținători ai PSD, Dragnea este nemulțumit că Toader amână adoptarea prin OUG a modificărilor aduse legilor justiției. Aceste modificări, în interpretarea mai multor analiști, aduc avantaje directe inclusiv președintelui PSD, care ar scăpa astfel de dosarul penal în care a fost condamnat la 3 ani și 6 luni.

„O decizie (cu privire la Tudorel Toader – n.r.) o voi lua în cadrul Comitetului Executiv Naţional, când am să ascult şi părerea colegilor mei şi o să îmi spun şi eu părerea”, a afirmat Dăncilă, întrebată ce va face în cazul lui Tudorel Toader, în contextul în care foarte mulţi lideri social-democraţi cer schimbarea lui din funcţie iar preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a spus că decizia va fi a premierului.

Dăncilă a adăugat că în cadrul CExN va prezenta şi o evaluare cu privire la activitatea din Guvern a lui Tudorel Toader.

„Suntem guvern politic, suntem susţinuţi politic şi este foarte bine ca aceste discuţii să le avem în cadrul politic, în cadrul Comitetului Executiv Naţional. După ce vom lua această decizie, voi ieşi public şi am să o comunic”, a menţionat premierul, citat de Agerpres.