Breaking! Guvernul Orban, prima şedinţă de la învestire. Klaus Iohannis, anunţul momentului

Informaţia momentului! Guvernul Orban s-a reunit în prima şedinţă, pe ordinea zi aflându-se în primul rând OUG privind organizarea Guvernului şi a ministerelor, necesară ca urmare a reducerii numărului de ministere la 16. Preşedintele Klaus Iohannis a fost prezent pentru a semna condica, făcând de asemenea un anunţ important.

Prima ședință oficială a Guvernului Ludovic Orban începe, la Palatul Victoria, iar la aceasta participă și președintele Klaus Iohannis. Va fi adoptată ordonanța de urgență pentru organizarea Guvernului și a instituțiilor subordonate. Ludovic Orban este așteptat să anunțe nominalizarea pentru postul de comisar european.

„Mulțumesc pentru invitație. Vă felicit oficial. Eu respir ușurat că avem un nou guvern, care este hotărât să se implice pentru români, pentru rezolvarea problemelor țării. Mi se pare un act de mare curaj din partea PNL că a preluat guvernarea în această formulă. E un act de curaj cu un guvern minoritar, în situația în care numărul de parlamentari va trebui negociat pentru fiecare act legislativ în parte. Deja în prima ședință se discută chestiuni care au trenat și trebuie rezolvate urgent.

Îmi pare foarte bine că anteriorul guvern eșuat a plecat.

În ultimii 30 de ani, motivul principal pentru care România nu s-a dezvoltat mai mult a fost existența PSD la butoane. Dar ultimii 3 ani au depășit orice imaginație. Guverne care realmente au început cu proceduri precum atacuri sistematice asupra justiției, împotriva luptei anticorupție, atacuri împotriva investitorilor, asupra mediului de afaceri privat. Foarte bine că s-a terminat acea perioadă de guvernări toxice PSD-iste. Noul guvern are enorm de mult de lucru. Deja am aflat că situația găsită în ministere e una foarte proastă. Din păcate, deja s-a încetățenit noțiunea de moștenire dezastruoasă găsită de miniștri.

Deja știm că PSD-iștii, înainte de plecare, au golit finanțele publice și acum suntem în situația să vedem cum putem acoperi plățile scadente. Va fi foarte complicat să se închidă bugetul pe anul în curs și de făcut bugetul pe anul viitor, am înțeles de la ministrul Finanțelor. Acest guvern va veni cu soluții, asta e vestea foarte bună pentru români. Acest guvern nu se teme de guvernare, va rezolva problemele.

Unii se întreabă de ce am venit eu la ședința de guvern: în primul rând, pentru că am fost invitat. În al doilea rând pentru că se va tranșa chestiunea comisarului european. Vă doresc mult succes în această perioadă dificilă, vă mulțumesc pentru invitație”, a spus Klaus Iohannis.

Klaus Iohannis a participat la prima şedinţăde Guvern de la Palatul Victoria.

Premierul Ludovic Orban a anunţat, marţi, că se lucrează la Ordonanţa de Urgenţă privind restructurarea Guvernului, motiv pentru care nu a fost stabilită ora primei şedinţe a Executivului nou instalat. El a precizat că există o Hotărâre de Guvern care reglementează circuitul actelor normative adoptate de guvern.

Guvernul Orban a fost învestit luni în Parlament primind 240 de voturi, inclusiv de la PSD şi de la Pro România. Tot luni, miniştrii au depus jurământul de învestitură în faţa preşedintelui Klaus Iohannis.