Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a trimis Curţii Constituţionale joi, 25 iulie a.c., o sesizare de neconstituţionalitate asupra Legii privind transmiterea unor imobile aferente infrastructurii portuare din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Transporturilor aflate în concesiunea Companiei Naţionale „Administraţia Porturilor Dunării Fluviale” – S.A. Giurgiu în domeniul public al comunei Cetate.

Textul integrral al sesizării este următorul:

„Domnului VALER DORNEANU

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

În temeiul dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie şi ale art. 15 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, formulez următoarea

SESIZARE DE NECONSTITUŢIONALITATE

asupra

Legii privind transmiterea unor imobile aferente infrastructurii portuare din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Transporturilor aflate în concesiunea Companiei Naţionale „Administraţia Porturilor Dunării Fluviale” – S.A. Giurgiu în domeniul public al comunei Cetate

Legea privind transmiterea unor imobile aferente infrastructurii portuare din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Transporturilor aflate în concesiunea Companiei Naţionale „Administraţia Porturilor Dunării Fluviale” – S.A. Giurgiu în domeniul public al comunei Cetate a fost trimisă de către Parlament Preşedintelui României, spre promulgare, la data de 6 iulie 2019.

Prin conţinutul său normativ, legea dedusă controlului de constituţionalitate contravine art. 1 alin. (4) şi alin. (5), art. 61 alin. (1), art. 102 alin. (1), art. 120 alin. (1), precum şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, pentru motivele prezentate în cele ce urmează.

Prin art. 1 din legea dedusă controlului de constituţionalitate „Se aprobă transmiterea imobilelor aferente infrastructurii portuare, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta lege, din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Transporturilor aflate în concesiunea Companiei Naţionale „Administraţia Porturilor Dunării Fluviale” – S.A. Giurgiu în domeniul public al comunei Cetate, în scopul realizării unor obiective de investiţii în Portul Cetate şi al desfăşurării unor activităţi de interes public local, în condiţiile legii.”

Potrivit dispoziţiilor art. 860 alin. (3) din Codul civil: „Bunurile care formează obiectul exclusiv al proprietăţii publice a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale potrivit unei legi organice nu pot fi trecute din domeniul public al statului în domeniul public al unităţii administrativ-teritoriale sau invers decât ca urmare a modificării legii organice. În celelalte cazuri, trecerea unui bun din domeniul public al statului în domeniul public al unităţii administrativ-teritoriale şi invers se face în condiţiile legii”. Acest articol conţine două teze: prima teză vizează bunurile ce formează obiectul exclusiv al proprietăţii publice a statului, iar teza a doua are în vedere bunurile aflate în domeniul public al statului, dar care nu fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice.

Bunurile care nu constituie obiect exclusiv al proprietăţii publice pot fi transferate din proprietatea publică a statului în cea a unităţilor administrativ-teritoriale în condiţiile art. 9 alin. (1) din Legea nr. 213/1998, prin hotărâre a Guvernului.

Astfel, art. 9 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, în forma în vigoare la momentul adoptării legii de către Parlament (26.06.2019 reprezentând data adoptării ei de către Camera decizională), ce prevede că: „Trecerea unui bun din domeniul public al statului în domeniul public al unei unităţi administrativ-teritoriale se face la cererea consiliului judeţean, respectiv a Consiliului General al Municipiului Bucureşti sau a consiliului local, după caz, prin hotărâre a Guvernului, declarându-se din bun de interes public naţional în bun de interes public judeţean sau local” se referă la procedura la care face trimitere teza a doua din conţinutul art. 860 din Codul civil.

Bunurile supuse transferului din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Transporturilor în domeniul public al comunei Cetate, judeţul Dolj, sunt nominalizate generic în categoria cuprinsă în cap. I pct. 22 din anexa la Legea nr. 213/1998, intitulată Lista cuprinzând unele bunuri care alcătuiesc domeniul public al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale, care are următorul cuprins: „Domeniul public al statului este alcătuit din următoarele bunuri: […] 22. porturile maritime şi fluviale, civile şi militare – terenurile pe care sunt situate acestea, diguri, cheiuri, pereuri şi alte construcţii hidrotehnice pentru acostarea navelor şi pentru alte activităţi din navigaţia civilă, bazine, acvatorii şi şenale de acces, drumuri tehnologice în porturi, monumente istorice aflate în porturi, cheiuri şi pereuri situate pe malul căilor navigabile, în afara incintelor portuare destinate activităţilor de navigaţie; „.

În privinţa bunurilor enumerate în cap. I din anexa la Legea nr. 213/1998, prin Decizia nr. 384/2019 Curtea Constituţională a reţinut că această nominalizare nu are semnificaţia declarării ca bunuri ce fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice. Tot instanţa constituţională, prin aceeaşi decizie, a stabilit că enumerarea din anexă are caracter exemplificativ, iar prin aceasta s-a încercat o delimitare, în principiu, a domeniului public al statului, a domeniului public judeţean şi a domeniului public local al comunelor, oraşelor şi municipiilor.

Regimul juridic al bunurilor cu privire la care se intenţionează transferul interdomenial (imobilele aferente infrastructurii portuare, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din lege) este stabilit prin Ordonanţa nr. 22/1999 privind administrarea porturilor şi a căilor navigabile, utilizarea infrastructurilor de transport naval aparţinând domeniului public, precum şi desfăşurarea activităţilor de transport naval în porturi şi pe căile navigabile interioare. Potrivit art. 6 din această ordonanţă: „(1) Infrastructura de transport naval este constituită din apele naţionale navigabile ale României, infrastructura de căi navigabile interioare astfel cum au fost stabilite prin lege şi infrastructura portuară indiferent de forma de proprietate. (2) Constituie elemente de infrastructură de cale navigabilă interioară: căile navigabile interioare ale României, ecluzele, apărările şi consolidările de maluri şi taluzuri, drumurile tehnologice din lungul canalelor navigabile, construcţiile hidrotehnice, precum şi terenurile, instalaţiile şi echipamentele aferente acestora.”

În aceste condiţii, având în vedere că infrastructura supusă transferului nu constituie obiect exclusiv al proprietăţii publice, în lipsa unei declaraţii exprese a legii organice, aceasta ar fi trebuit trecută din proprietatea publică a statului în aceea a unităţii administrativ-teritoriale prin hotărâre a Guvernului, la cererea Consiliului Local Cetate, judeţul Dolj, potrivit art. 9 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 în vigoare la momentul adoptării legii criticate.

Or, aprobarea transmiterii acestor imobile prin lege, ca act al Parlamentului contravine art. 1 alin. (4) şi alin. (5), art. 61 alin. (1), art. 102 alin. (1), art. 120 alin. (1), precum şi art. 147 alin. (4) din Constituţie.

Astfel, prin nesocotirea dispoziţiilor art. 860 din Codul civil, coroborat cu art. 9 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 (în vigoare la momentul adoptării legii) legea criticată a fost adoptată cu încălcarea principiului legalităţii statuat în art. 1 alin. (5) din Constituţie.

Mai mult, nerespectarea procedurii legale şi lipsa manifestării de voinţă a Consiliului Local Cetate, judeţul Dolj, atrage şi încălcarea art. 120 alin. (1) din Constituţie ce consacră principiul autonomiei locale. De altfel, prin aceeaşi Decizie nr. 384/2019, în par. 45 -53 se arată: „Curtea reţine că această arhitectură a Legii nr. 213/1998 se întemeiază pe dispoziţiile art. 102 alin. (1) teza finală şi ale art. 120 alin. (1) din Constituţie. Pentru a da eficienţă dispoziţiilor constituţionale, legiuitorul a reglementat un regim juridic distinct al bunurilor care fac obiectul proprietăţii publice a statului şi a unităţilor administrativ-teritoriale. În acest sens, transferul interdomenial se stabileşte în funcţie de nevoile acestora, subsecvent transmiterii dreptului de proprietate publică constituindu-se şi dreptul de administrare cu privire la bunuri. Cererea de transfer, obligatorie potrivit actului normativ criticat, se face de către Guvern sau consiliile menţionate şi trebuie să aibă un temei/motiv, iar actul prin care se face trecerea, hotărâre a Guvernului sau a consiliilor, poate fi atacat în faţa instanţelor de contencios administrativ. 46.

Curtea se va raporta, în sprijinul celor anterior reţinute, şi la considerentele Deciziei nr. 1 din 10 ianuarie 2014, prin care s-a constatat încălcarea dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Constituţie, în condiţiile în care, prin legea supusă controlului, sunt încălcate principiile de bază stabilite prin legile-cadru ce guvernează domeniul în care legea este adoptată, în cazul de faţă Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 164 din 2 aprilie 2001, şi Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 20 februarie 2007. 47. Curtea observă prevederile Legii nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, potrivit cărora Guvernul este autoritatea publică a puterii executive care exercită atât conducerea generală a administraţiei publice, cât şi funcţia de administrare a proprietăţii statului – prin care se asigură administrarea proprietăţii publice şi private a statului – precum şi gestionarea serviciilor pentru care statul este responsabil [a se vedea art. 1 alin. (1) şi alin. (5) lit. c) şi art. 11 lit. a) şi m) din Legea nr. 90/2001]. 48.

Curtea observă, de asemenea, dispoziţiile Legii nr. 215/2001, potrivit cărora autorităţile administraţiei publice locale administrează sau, după caz, dispun de resursele financiare, precum şi de bunurile proprietate publică sau privată ale comunelor, oraşelor, municipiilor şi judeţelor, în conformitate cu principiul autonomiei locale, iar unităţile administrativ- teritoriale sunt persoane juridice de drept public, cu capacitate juridică deplină şi patrimoniu propriu, titulare ale drepturilor şi obligaţiilor ce decurg din contractele privind administrarea bunurilor care aparţin domeniului public şi privat în care acestea sunt parte, precum şi din raporturile cu alte persoane fizice sau juridice, în condiţiile legii (a se vedea art. 10 şi art. 21 din Legea nr. 215/2001). 49. Prin urmare, art. I din legea supusă controlului alterează funcţia Guvernului şi a autorităţilor administraţiei publice locale de a administra proprietatea publică a statului şi a unităţilor administrativ-teritoriale. 50. De asemenea, Curtea mai reţine că, prin Decizia nr. 1 din 10 ianuarie 2014, paragrafele 183-185, s-a statuat că mecanismul de transmitere a proprietăţii, reglementat de legea criticată, a unor bunuri din domeniul privat al statului în domeniul privat al unităţilor administrativ-teritoriale, prin efectul legii şi fără existenţa acordului unităţilor administrativ-teritoriale, reprezintă o încălcare a principiului constituţional al autonomiei locale, reglementat prin art. 120 alin. (1) din Constituţie, care priveşte atât organizarea şi funcţionarea administraţiei publice locale, cât şi gestionarea, sub propria responsabilitate, a intereselor colectivităţilor pe care autorităţile publice le reprezintă. 51.

Curtea observă că aceste considerente de principiu sunt aplicabile şi în prezenta cauză. Şi în situaţia trecerii bunurilor din domeniul public al statului în domeniul public al unităţilor administrativ-teritoriale, cu excepţia celor care fac obiect exclusiv al proprietăţii publice, aceasta nu se poate face prin efectul legii, ci, aşa cum prevede art. 9 alin. (1) din Legea nr. 213/1998, unităţile administrativ-teritoriale trebuie să facă o cerere în acest sens, adică să-şi exprime acordul, acestea fiind obligate să justifice temeinic pentru fiecare caz, în note explicative anexate la inventar, creşterea sau diminuarea patrimoniului, potrivit art. 14 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 53/2002 privind Statutul-cadru al unităţii administrativ- teritoriale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 633 din 27 august 2002. 52. Curtea reţine că inexistenţa acordului unităţilor administrativ-teritoriale în ceea ce priveşte transferul bunurilor în patrimoniul acestora, inclusiv al celor din domeniul public, reprezintă o încălcare a principiului constituţional al autonomiei locale, reglementat prin art. 120 alin. (1) din Constituţie. 53.

În aceste condiţii, introducerea prin art. I din legea supusă controlului a posibilităţii transferului bunurilor prin lege, act ce ţine de autoritatea legislativă, într-un domeniu care ţine de administraţie şi autoritatea executivă aduce atingere art. 1 alin. (4) şi (5), art. 102 alin. (1) teza finală şi art. 120 alin. (1) din Constituţie.”

În concluzie, faţă de această bogată jurisprudenţă a Curţii Constituţionale, Legea privind transmiterea unor imobile aferente infrastructurii portuare din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Transporturilor aflate în concesiunea Companiei Naţionale „Administraţia Porturilor Dunării Fluviale” – S.A. Giurgiu în domeniul public al comunei Cetate contravine şi dispoziţiilor art. 147 alin. (4) din Constituţie, nesocotind astfel nu doar principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, principiul legalităţii, rolul constituţional al Parlamentului şi cel al Guvernului, principiul autonomiei locale, dar şi rolul Curţii Constituţionale.

Subliniem că prin Ordonanţa de urgenţă nr. 57/2019 privind Codul administrativ se abrogă Legea nr. 90/2001, importante dispoziţii din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, precum şi procedura transferului de bunuri proprietate publică prevăzută în Legea nr. 213/1998.

Cu toate acestea, la data adoptării legii criticate de către Parlament, aceste acte normative erau în vigoare, iar aprecierea asupra constituţionalităţii adoptării acesteia trebuie raportată la principiul neretroactivităţii legii, în conformitate cu dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Constituţie şi, pe cale de consecinţă nu prin raportare la noile soluţii legislative cuprinse în Codul administrativ, ce a intrat în vigoare ulterior, respectiv la data de 5 iulie 2019.

Mai mult, soluţia legislativă cuprinsă în fostul art. 9 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 este preluată în art. 292 alin. (1) din Codul administrativ, iar împrejurarea că noua normă adaugă sintagma „dacă prin lege nu se dispune altfel” nu poate fi interpretată în sensul introducerii posibilităţii transferului interdomenial prin lege ca act al Parlamentului. Astfel, introducerea acestei posibilităţi a făcut obiectul unei verificări anterioare de către Curtea Constituţională, aceasta statuând prin Decizia nr. 384/2019, în par. 55: „Or, modificarea art. 9 alin. (1) din Legea nr. 213/1998, în sensul introducerii posibilităţii transferului prin lege, care nu poate fi supusă controlului instanţelor de contencios administrativ, ci numai controlului a priori ori a posteriori exercitat de Curtea Constituţională, conduce la inaplicabilitatea art. 52 din Legea fundamentală, într-un domeniu ce ţine exclusiv de transferul dreptului de proprietate publică asupra bunurilor, de către Guvern, care exercită conducerea generală a administraţiei publice.”

De asemenea, instanţa constituţională, printr-o bogată jurisprudenţă, a reţinut că legea, ca act juridic al Parlamentului, reglementează relaţii sociale generale, fiind, prin esenţa şi finalitatea ei constituţională, un act cu aplicabilitate generală. Prin definiţie, legea, ca act juridic de putere, are caracter unilateral, dând expresie exclusiv voinţei legiuitorului, ale cărei conţinut şi formă sunt determinate de nevoia de reglementare a unui anumit domeniu de relaţii sociale şi de specificul acestuia.

Or, în măsura în care domeniul de incidenţă al reglementării este determinat concret, aceasta are caracter individual, ea fiind concepută nu pentru a fi aplicată unui număr nedeterminat de cazuri concrete, în funcţie de încadrarea lor în ipoteza normei, ci, de plano, într-un singur caz, prestabilit fără echivoc.

În cazul în care Parlamentul îşi arogă competenţa de legiferare, în condiţiile, domeniul şi cu finalitatea urmărite, se încalcă principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, consacrat de art. 1 alin. (4) din Constituţie, viciu care afectează legea în ansamblu. Totodată, acceptarea ideii potrivit căreia Parlamentul îşi poate exercita competenţa de autoritate legiuitoare în mod discreţionar, oricând şi în orice condiţii, adoptând legi în domenii care aparţin în exclusivitate actelor cu caracter infralegal, administrativ, ar echivala cu o abatere de la prerogativele constituţionale ale acestei autorităţi, consacrate de art. 61 alin. (1) din Constituţie, şi transformarea acesteia în autoritate publică executivă, aspect ce contravine şi prevederilor art. 102 alin. (1) din Constituţie ce consacră rolul Guvernului.

Faţă de cele de mai sus, reiese faptul că, indiferent dacă ne raportăm la dispoziţiile legale în vigoare la momentul adoptării legii ori la dispoziţiile O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, transferul interdomenial prin lege ca act al Parlamentului al infrastructurii portuare vizate este neconstituţional.

În considerarea argumentelor expuse, vă solicit să admiteţi sesizarea de neconstituţionalitate şi să constataţi că Legea privind transmiterea unor imobile aferente infrastructurii portuare din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Transporturilor aflate în concesiunea Companiei Naţionale „Administraţia Porturilor Dunării Fluviale” – S.A. Giurgiu în domeniul public al comunei Cetate este neconstituţională în ansamblul său. ”