Livia Săplăcan a recunoscut recent faptul că Direcția Națională Anticorupție derulează în prezent o anchetă care privește contractele atribuite către cele 2 firme care au fost prezentate în reportajul emisiunii ”România, te iubesc” din 13 octombrie 2019 de la PRO TV.
”Există un dosar penal înregistrat în acest an în care, într-adevăr, se efectuează cercetări cu privire la contractul de achiziție încheiate de 2 societăți comerciale cu primării de pe teritoriul județelor Tulcea și Constanța. Este vorba despre contracte semnate prin PNDL, adică Programul Național de Dezvoltare Locală, dar în acest moment cercetările se referă strict la fapte. Deci, cum spunem noi, este o cercetare in rem pentru suspiciuni de abuz în serviciu, obținere nelegală de fonduri și infracțiuni de fals.” – a spus Săplăcan, potrivit stirileprotv.ro.
PNDL este un program lansat de fostul ministru al Dezvoltării Regionale, Liviu Dragnea – program despre care premierul Viorica Dăncilă spunea în februarie 2019 că ”a scos țara din noroaie”. Acum, DNA a luat în vizor câteva astfel de contracte încheiate prin PNDL.
Există o metodă prin care se încearcă evitarea licitațiilor, când vine vorba de contracte atribuite direct de către autoritățile locale. Situație este cunoscută și de către DNA, care a făcut un studiu pentru identificarea modurilor de operare.
”S-a făcut un studiu, s-a încercat identificarea unor modalități de operare și, între modalitățile de operare identificate, se află și această fragmentare a contractelor, astfel încât sumele atribuite de autoritățile publice – locale sau centrale – să se afle sub pragul care ar impune organizarea unei licitații” – a mai declarat pentru ”România, te iubesc”, purtătorul de cuvânt al DNA, Livia Săplăcan.