Ministrul Afacerilor Interne, Ion Marcel Vela, a demarat procedura de demitere a prefectului judeţului Harghita, Jean-Adrian Andrei.
”Având în vedere modul în care autorităţile judeţene au gestionat situaţia ursului lovit seara trecută de o maşină, între localităţile Praid şi Sovata, astăzi a fost luată prima măsură administrativă dispusă de către ministrul Ion Marcel Vela”, arată un comunicat publicat duminică de Ministerului Afacerilor Interne – MAI.
Astfel, precizează sursa citată, a fost începută procedura de demitere din funcţie a prefectului judeţului Harghita ”pentru că, în calitatea sa de Preşedinte al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, nu a luat măsurile corespunzătoare pentru a gestiona eficient şi operativ această problemă, deşi a fost înştiinţat în timp util de către ISU Harghita despre eveniment şi suferinţele animalului rănit”.
De asemenea, potrivit MAI, ”vor fi efectuate verificări pentru a se stabili dacă sunt şi alte persoane, manageri din structurile MAI de la nivel central, care nu au stabilit procedurile şi responsabilităţile clare de intervenţie, conform prevederilor legale”.
Un urs rănit sâmbătă seara într-un accident rutier la Praid a fost duminică tranchilizat şi apoi împuşcat.
Şeful Direcţiei Sanitar Veterinare Harghita, dr. Lado Zsolt, a declarat duminică despre animal că avea trei picioare facturate şi ar fi fost imposibil să supravieţuiască în pădure.
La rândul său, comisarul şef al Gărzii de Mediu Harghita, Balla Izabella, a precizat că solicitarea de împuşcare de la Asociaţia Vânătorul şi Pescarul Sportiv ”Târnava Mare” a sosit duminică, în jurul orei 10.30. Instituţia pe care o conduce şi Agenţia pentru Protecţia Mediului Harghita au emis imediat un punct de vedere favorabil pentru împuşcare, iar Ministerul Mediului a aprobat solicitarea de derogare.
Ursul a fost împuşcat de vânători şi a fost îndepărtat de pe carosabil.
Circulaţia pe DN 13A, între Praid şi Sovata, a fost restricţionată duminică dimineaţa, după ce ursul rănit sâmbătă seara într-un accident s-a târât pe carosabil, a informat Secţia de Drumuri Naţionale (SDN) Miercurea Ciuc.
Ursul a fost lovit, sâmbătă seara, de un autoturism în care se aflau trei persoane, la ieşirea din localitatea Praid, un minor aflat în maşină suferind un atac de panică, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Harghita, Alina Ciobotariu.