Breaking News. Acest lucru va fi obligatoriu! Anunțul făcut de Iohannis (VIDEO)

Președintele Klaus Iohannis a susținut o declarație de presă după întâlnirea avută la Palatul Cotroceni cu premierul Ludovic Orban, ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, și șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne, Raed Arafat.

 

Tema discuțiilor cu președintele Iohannis au fost măsurile împotriva epidemiei de coronavirus iar președintele a declarat următoarele după întâlnire:

„Dragi români așa vom arăta după 15 mai (n.r. scoate masca de pe față). Am decis astăzi că, după data de 15 mai, toată lumea va fi obligată să poarte măşti de protecţie în spaţii publice închise şi când folosim transportul în comun. Am avut o nouă întâlnire cu premierul Orban și un grup de miniștrii pentru a detalia planul de relaxare. Este vorba de relaxarea măsurilor pe care le-am luat pentru protecția populației.”

„Până în 15 mai, staţi acasă!”, a spus preşedintele. Iohannis a precizat faptul că vom putea să ne deplasăm în spaţii publice fără să declarăm în prealabil unde mergem. După data de 15 mai, când se încheie starea de urgenţă, nu vor fi prelungite restricţiile privind deplasările individuale, a anunţat, miercuri, preşedintele Klaus Iohannis.

„După data de 15 mai, deci după ce se epuizează actuala stare de urgenţă, vom renunţa la restrângerile care privesc persoane. Deci, nu vom prelungi restricţiile de deplasări individuale. Sau, invers spus, vom putea să ne deplasăm în spaţii publice fără să trebuiască să declarăm în prealabil unde mergem şi de ce mergem. Este vorba despre libertatea de mişcare individuală”, a spus el.

Iohannis a adăugat că, după 15 mai, multe restrângeri vor rămâne în vigoare şi în acest sens a menţionat adunările publice.

De asemenea, preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că va avea în cursul zilei de miercuri o întâlnire cu reprezentanţii Ministerului Educaţiei pentru elaborarea unui plan concret privind revenirea elevilor la şcoală.

„Vom avea un plan de relaxare în paşi. Vom stabili exact care activitate când poate să înceapă. O activitate extrem de importantă este activitatea şcolară şi chiar în această după-amiază voi avea o întâlnire cu conducerea Ministerului Educaţiei pentru a începe să elaborăm un plan concret pentru revenirea elevilor la şcoală. Cum va arăta acest plan va fi prezentat public în momentul în care este elaborat cu toate detaliile aferente”, a spus şeful statului, într-o declaraţie susţinută la Palatul Cotroceni, după şedinţa privind măsurile de gestionare a epidemiei COVID-19 cu premierul Ludovic Orban, miniştrii de Interne şi al Sănătăţii, Marcel Vela, respectiv Nelu Tătaru, şi şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat.