UPDATE
O persoană de 55 de ani din judeţul Olt a sunat la 112 anunţând că în staţia de metrou Eroilor se află un dispozitiv exploziv, a anunţat vineri Poliţia Capitalei.
„Vineri, în jurul orei 08:15, un bărbat a anunţat prin apel 112 că la staţia de metrou Eroilor se află un dispozitiv exploziv. La faţa locului au sosit poliţişti ai Secţiei 17 şi Brigăzii de Poliţie pentru Transport Public – Serviciul Metrou, care au evacuat staţia de metrou”, precizează sursa citată.
În urma verificărilor, s-a stabilit că alerta cu bombă a fost falsă, iar bărbatul care a anunţat a fost identificat, scrie Agerpres.
„Informăm publicul că astăzi, 19 iunie 2020, la ora 08:35, în urma unui apel la Serviciul de Urgenţă 112, Poliţia Metrou a fost sesizată pentru evacuarea călătorilor din staţia de metrou Eroilor. Personalul Metrorex a acţionat conform procedurilor, colaborând cu instituţiile specializate. Staţia de metrou Eroilor a fost închisă, iar trenurile de metrou au circulat fără oprire prin staţie. Călătorii au fost informaţi prin instalaţiile de sonorizare din staţii şi din trenuri cu privire la circulaţia trenurilor. La ora 09:22 staţia de metrou Eroilor a fost redeschisă, iar circulaţia s-a reluat în condiţii normale”, transmite şi Metrorex.
*************************************
O alertă cu bombă a fost anunţată, vineri dimineaţă, la staţia de metrou Eroilor din Capitală.
Oamenii legii au sosit imediat la faţa locului şi au securizat perimetrul. Din cauza acestui incident, garniturile de metrou nu mai opresc în această staţie.
Toţi călătorii au fost evacuaţi din staţia Eroilor şi au fost îndrumaţi către staţiile de autobuz din zonă, relatează Digi24.
Pirotehniştii au sosit şi ei la faţa locului, au coborât în subteran şi încearcă să determine dacă există într-adevăr un dispozitiv explozibil sau dacă totul este doar o glumă proastă.