Informaţii de ultimă oră transmise de agenţiile de presă anunţă un nou incident major în Irak. Trei rachete au lovit Zona Verde din Bagdad, la aproape 100 de metri de Ambasada Statelor Unite.
Potrivit martorilor oculari, sirenele sună în acest moment în capitala irakiană. După cum transmite Reuters, surse militare de la Bagdad au declarat că este vorba de trei proiectile Katiuşa lansate de Hezbolah.
Conform unor surse locale, a fost lovit Secretariat General al Consiliului de Miniştri, proiectilele ratând pe puţin clădirea Ambasadei SUA. Nu s-au înregistrat victime.
Noul atac survine la câteva ore după ce preşedintele american Donald Trump a anunţat într-o declaraţie de presă că nu dorește să folosească forța împotriva Iranului, dar că vor fi impuse sancțiuni economice dure împotriva acestei țări.