UPDATE: Poliția a afirmat că suspectul și victimele făceau parte din aceeași familie. Ucigașul ar fi un bărbat născut în 1983, potrivit Bild, a acționat singur și nu există indicii legate de existența unui eventual complice.
Un individ a deschis focul, omorând mai multe persoane şi rănind altele. După cum transmite agenţia germană de ştiri DPA, cel puţin şase persoane au fost ucise. Autorul atacului a fost imobilizat şi arestat, au declarat surse citate de publicaţia Bild. Victimele participau la o „reuniune familială”, afirmă Spiegel, care citează sursă din poliție.
„Amplă operaţiune de securitate în Rot am See, unde a avut loc un incident armat. Mai multe persoane au fost ucise, probabil că sunt şi morţi într-o clădire. Suspectul a fost arestat”, a comunicat Poliţia regională. Autorităţile au instituit un perimetru de securitate şi încearcă să afle motivul atacului.
Rot am See este un mic orăşel cu aproape 5.000 de locuitori, iar surse locale spun că suspectul care a comis atacul are în jur de 30 de ani. Din primele informaţii, se pare că autorul atacului ar fi cetăţean german. Potrivit poliţiei, primele date arată că atacatorul avea relaţii personale cu una sau mai multe dintre victime şi nu sunt indicii că ar fi avut complici.
Autoritățile germane sunt în stare de alertă după mai multe atacuri jihadiste. Cel mai sângeros a avut loc în decembrie 2016, când un tunisian, Anis Amri, a intrat cu un camion într-un târg de Crăciun, în Berlin, ucigând 12 persoane.