Un caz privește o tânără de 15 ani din Timișoara, care studiază în aceeași unitate de învățământ cu ceilalți doi tineri de 16 ani din Timișoara, dar într-o altă clasă.
La acest moment cursurile instituției de învățământ sunt suspendate până pe 11 martie a.c., urmând ca în cursul zilei de luni, 9 martie a.c., comitetul județean pentru situații de urgență să decidă suspendarea cursurilor până la 14 zile.
Tânăra de 15 ani s-a prezentat în cursul zilei de ieri la Spitalul de copii din Timișoara, prezentând simptome de febră și tuse și luându-se decizia internării și prelevării de probe la Spitalul de boli infecțioase din Timișoara.
În prezent, starea sa de sănătate este ameliorată, fără febră.
Al doilea caz de infectare cu coronavirus este al unei fete de 16 ani din Hunedoara, care a călătorit în același avion în imediata proximitate a bărbatului de 40 de ani din Hunedoara, confirmat în cursul zilei de ieri cu infecție cu noul coronavirus (COVID-19).
Tânăra de 16 ani este asimptomatică și va fi internată la Spitalul de boli infecțioase din Timișoara.
Joi și vineri au fost confirmate alte cazuri
În urma testelor realizate la Timișoara asupra persoanelor cu care a intrat în contact tânărul de 16 ani, infectat cu noul coronavirus, joi a fost depistat un nou caz pozitiv.
Persoana confirmată pozitiv cu noul coronavirus este o tânără, colegă de clasă a băiatului de 16 ani, care s-a aflat în proximitatea acestuia.
De asemenea, vineri a fost confirmat pozitiv al 8-lea caz de infectare cu noul coronavirus.
Este vorba despre un bărbat de 51 ani, din Olt, care a călătorit din Italia în același autocar cu bărbatul de 71 de ani din Suceava, fiind contact direct al acestuia.