ANM a anunțat cod galben de ceaţă în Bucureşti și în judeţele Brăila, Ialomiţa, Călăraşi, Ilfov şi Harghita care va ține până la ora 9:00.
”Se va semnala: ceaţă ce determină scăderea vizibilităţii, local sub 200 m şi izolat sub 50 m”, au transmis meteorologii.
În aceste zone, pe alocuri, ceaţa va fi atât de densă încât vizibilitatea va scădea sub 50 de metri.
De asemenea, este ceată, până la ora 8.00, în zeci de localităţi din judeţele Botoşani, Iaşi, Vaslui, Bacău, Galaţi, Neamţ şi Vrancea.
În aceste judeţe, ceaţa este asociată cu burniţă, iar fenomenul este în extindere, mai ales pe văile râurilor.
Ulterior, pe aproape tot teritoriul țării, vremea va fi deosebit de caldă pentru această dată. Excepţie vor face zone restrânse din Moldova, Dobrogea şi Muntenia, unde ceața, sau norii joși vor persista până spre după-amiază, astfel încât valorile termice vor fi doar uşor mai ridicate faţă de normalul perioadei.
În celelalte regiuni, ziua va fi mai mult senina şi doar izolat pe vai şi în depresiuni, dimineaţa, va mai fi ceaţă. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 17 şi 28 de grade.
În Bucuresti, am inceput ziua cu 7-9 grade, apoi ne asteapta o noua zi frumoasă şi deosebit caldă pentru această dată cu maxime de 24 de grade.
La munte, vreme frumoasă şi mult mai caldă decat normal. Cer senin, vant cel mult moderat.Si, desigur, dimineata, pe văi şi în depresiuni, condiţii de ceaţă.