Este vorba despre Bogdan Gheorghiu. Acesta a fost propus pentru funcţia de ministru al Culturii.
„Actualul guvern PNL este unul de tranziţie, până la declanşarea unor eventuale alegeri anticipate sau până la alegerile la termen care vor avea loc peste aproximativ un an, astfel că obiectivele ministeriatului meu sunt pe termen scurt şi mediu. Faptul că astăzi sunt al cincilea ministru audiat în ultimii cinci ani reflectă faptul că acest portofoliu este unul foarte dificil”, a declarat, la audierea în comisiile de specialitate din Parlament, Bogdan Gheorghiu, propus pentru preluarea portofoliului de la Ministerul Culturii în Guvernul Orban.
Acesta a precizat că Ministerul Culturii „trebuie să asigure un echilibru dinamic între protejarea patrimoniului, încurajarea creaţiei contemporane, difuzarea valorilor culturale universale în România şi totodată a valorilor româneşti în lume”.
Cine e Bogdan Gheorghiu?
Noul ministru este deputatul PNL de Suceava, are 44 de ani și este jurnalist și actor la bază.
Acesta a fost realizator de emisiuni de televiziune și radio și managerul unui radio din Rădăuți. În anul 2002 a deschis stația locală de televiziune OTV Suceava. În 2005 a pus bazele postului TV Rădăuți, unde ulterior a fost manager. În anul 2007 a deschis postul regional de televiziune Bucovina TV, unde a fost realizator, director de programe manager și proprietar al postului.
În anul 2016 a fost ales în Camera Deputaților pe listele PNL Suceava. Este membru în Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă din Camera Deputaților și membru din grupurile parlamentare de prietenie cu Uzbekistan, Portugalia și Spania.