Coronavirusul continuă să facă ravagii în țară. Vineri, totalul persoanelor infectate cu coronavirus a ajuns la 3183. În ceea ce privește numărul deceselor înregistrate, acesta a ajuns la 116 persoane decedate.
16,2% din totalul cazurilor de coronavirus din țară este din rândul personalului medical.
Totodată, se pare că în 45,7% din cazuri, infecțiile au fost luate prin contact direct cu o persoană care avea COVID-19.
De asemenea, 281 persoane au fost vindecate și externate, cele mai multe fiind din București, informează ministrul Sănătății.
În ceea ce privește vârsta medie a deceselor, aceasta este de 66 de ani, mai spune ministrul.
Situația de la Suceava
„La Suceava lucrurile încep să intre pe făgașul normal. Au fost refăcute circuitele pentru tot spitalul”, informează ministrul Sănătății.
Potrivit acestuia, vineri va fi testat tot personalul medical.
„Mâine va începe testarea pentru tot personalul medical. Cine va fi apt de muncă va începe să lucreze. Va fi pus în funcțiune și un al treilea aparat de diagnostic real-time PCR, astfel încât să ajungă la realizarea a unui număr de 120 de teste pe zi. Vrem să eliminăm astfel de lista de teste în așteptare, nelucrate. În acest moment sunt 150 de teste”, a spus Nelu Tătaru.
De asemenea, ministrul Sănătății a anunțat că Guvernul a decis în perioada perioada pandemiei de coronavirus toate spitalele să fie sub subordonarea Ministerului Sănătății.
„Guvernul României a decis ca în perioada pandemiei toate unitățile sanitare care se aflau sub autoritatea autorităților publice locale să fie transferate în coordonarea Ministerului Sănătății. Va fi transferată inclusiv responsabilitatea de numire sau revocare a persoanelor care ocupă funcții de conducere”, a declarat Nelu Tătaru.