Judecătorii Tribunalului Olt au luat o decizie în privinţa dosarului Caracal. Magistraţii au decis miercuri, 3 iunie, că dosarul întocmit de procurorii DIICOT este legal întocmit, iar asta înseamnă că se poate trece la judecata pe fond. Decizia nu este definitivă, putând fi contestată în termen de trei zile la instanţa superioară.
De-a lungul ultimilor luni, s-a discutat în mod repetat despre competenţa parchetului DIICOT de a instrumenta dosarul Caracal, însă judecătorii au decis că totul a fost întocmit legal.
Familiile celor două victime ale lui Gheorghe Dincă, Alexandra Măceşanu şi Luiza Melencu, au cerut judecătorului de cameră preliminară să retrimită rechizitoriul la procurori, pentru a se realiza completarea urmăririi penale, scrie g4media.ro.
Gheorghe Dincă şi Ştefan Risipiţeanu rămân în arest preventiv la Penitenciarul Craiova
Magistraţii Tribunalului Olt au decis marţi, 2 iunie, menținerea măsurii de arest preventiv faţă de cei doi inculpaţi din dosarul Caracal, respectiv Gheorghe Dincă şi Ştefan Risipiţeanu. Soluţia a fost pronunţată în camera de consiliu şi putând fi contestată în 48 de ore de la comunicare.
La termenul de marţi privind verificarea măsurilor preventive faţă de Dincă şi Risipiţeanu, în prezent deţinuţi în Penitenciarul Craiova, instanţa a constatat legalitatea şi temeinicia arestării preventive şi a decis menţinerea acesteia.
Pe data de 15 ianuarie 2020, a fost înregistrat la Tribunalul Olt rechizitoriul trimis de DIICOT prin care s-a dispus trimiterea în judecată a celor doi inculpaţi din cazul Caracal, Gheorghe Dincă (pentru infracţiunile de trafic de persoane, trafic de minori, viol – două fapte, omor calificat – două fapte, profanare de cadavre – două fapte) şi Ştefan Risipiţeanu (pentru infracţiunea de viol).
Cauza urmează să fie judecată pe fond la Tribunalul Olt, cererea de strămutare formulată de părinţii Alexandrei Măceşanu fiind respinsă definitiv de Curtea de Apel Craiova.