Informația momentului vine de la Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor care a transmis că, marți, directorul general al companiei Tarom, George Barbu, și-a prezentat demisia, în cadrul ședinței Consiliului de Administrație.
Membrii Consiliului de Administrație al Tarom au luat act de demisia domnului George Barbu și l-au mandatat pe Mihăiță Ursu să preia funcția de director general interimar pe o perioadă de 4 luni. Mihăiță Ursu era membru al Consiliului de Administrație al Tarom. George Barbu a venit la conducerea Tarom în octombrie 2019.
Anunțul TAROM după pandemie
Din luna iulie, TAROM va introduce noi rute interne, care să susţină repornirea turismului românesc.
„Aviaţia şi domeniul HoReCa, două sectoare ale economiei afectate în urma restricţiilor impuse de pandemia de coronavirus, vor putea limita efectele acestei crizei printr-un plan comun de acţiune. Compania Naţională de Transport Aerian – TAROM anunţă că, începând cu luna iulie, va introduce noi rute interne, care să susţină repornirea turismului românesc. Astfel, românii din vestul ţării vor putea ajunge pe litoral în mai puţin de o ora. Rutele noi operate de TAROM vor fi: Timişoara – Constanţa – Timişoara; Oradea – Constanţa – Oradea; Cluj Napoca – Constanţa – Cluj Napoca”, se menţionează în comunicat.
Potrivit sursei citate, zborurile vor fi efectuate în condiţii de siguranţă şi vor avea ca destinaţie Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu din Constanţa, de unde turiştii pot ajunge rapid în staţiunile de pe litoralul Mării Negre sau în Delta Dunării.
În comunicat se precizează că decizia de introducere a unor zboruri care să conecteze mari oraşe, de litoral, vine în urma consultărilor dintre Ministerului Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri prin Direcţia Generală Turism, Prefectura Constanţa, Primăria Oradea, Primăria Timişoara şi Primăria Cluj Napoca, împreună cu TAROM, în contextul în care se estimează că cei mai mulţi dintre români vor alege, în acest an, să îşi petreacă vacanţa de vară în ţara.
Conform statisticilor elaborate de către asociaţiile de promovare a turismului se preconizează că doar 20% dintre cei care vor pleca anul acesta în concediu vor alege destinaţii externe.
„Acum ca restricţiile încep să se ridice, ne reluam activitatea şi facem ce ştim mai bine, conectăm România, intern şi internaţional. Ne bucurăm să putem oferi o alternativă sigură şi rapidă călătoriilor cu maşina sau trenul pe distanţe lungi, pentru românii care merg anul acesta în vacanţă, în ţară. Dacă distanţa de la Timişoara până pe litoral se parcurge cu autoturismul în aproximativ nouă ore, cu avionul, acelaşi drum, durează doar o ora, în condiţiile de siguranţă incomparabile. Ştiu că mulţi români aşteptau introducerea acestor rute şi sunt convins că, având aceasta facilitate, mulţi dintre noi vom redescoperi România şi vom contribui la susţinerea turismului autohton. Semnalele de solidaritate cu business-urile româneşti, pe care le primim tot mai des, încep să ne redea optimismul şi încrederea că împreună putem depăşi perioada grea prin care am trecut”, a declarat George Barbu, director general TAROM.
De asemenea, în comunicat se menţionează că zborurile vor fi operate în condiţii de maximă siguranţă, cu respectarea măsurilor de protecţie, astfel încât să fie eliminat orice risc. Orarul zborurilor şi tarifele vor fi comunicate în cel mai scurt timp.