Ultima oră! Anunț important făcut de Comisia Juridică a Camerei Deputaților. Acesta a decis vineri să recomande plenului ridicarea imunității deputatului Nicolae Bănicioiu, fost ministru al Sănătășii în Guvernul Ponta. Acesta este acuzat de DNA pentru trafic de influență și luare de mită.
Vineri, în urma votului din Comisie privind soarta lui Nicolae Bănicioiu, s-au înregistrat 19 voturi pentru ridicarea imunității și 2 voturi împotrivă. Votul a fost secret cu buletine, dar toți deputații PNL și cei ai USR au votat la vedere pentru ridicarea imunității.
Raportul Comisiei Juridice va fi transmis plenului Camerei, iar votul final pentru ridicarea imunității lui Bănicioiu a fost programat pentru marți, la ora 11:00, scrie g4media.ro.
Bănicioiu a solicitat accesul la dosar
Zilele trecute, Nicolae Bănicioiu a solicitat să aibă acces la dosarul penal, care, potrivit mai multor surse parlamentare, are 180 de volume. DNA a anunțat marți că a cerut ridicarea imunității pentru un deputat acuzat de trafic de influență și luare de mită în perioada în care era ministru. E vorba despre o mită totală în valoare de 3,9 milioane de lei. Fostul ministru vizat de investigația DNA este Nicolae Bănicioiu, la acel moment ministru al Tineretului în guvernul Ponta.
Miercuri, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Gabriela Scutea, a trimis Camerei Deputaţilor o scrisoare prin care transmite solicitarea DNA în vederea exercitării dreptului de a cere urmărirea penală faţă de deputatul Nicolae Bănicioiu, fost ministru.
Biroul Permanent a trimis cererea la Comisia Juridică, stabilind ca vineri să fie termenul pentru raport. Tot vineri va avea loc o nouă şedinţă a Biroului Permanent şi a Comitetului liderilor pentru a stabili data şedinţei de plen în care se va dezbate solicitarea DNA şi raportul Comisiei juridice în acest caz.
Nicolae Bănicioiu a respins acuzaţiile, însă a declarat că este de acord cu ridicarea imunităţii parlamentare şi că nu va mai candida pentru un nou mandat în Parlament.
„În primul rând consider acuzaţiile vehiculate în presă false şi din această cauză doresc să am acces la dosar cât de repede posibil! Sunt pentru a se ridica imunitatea, deoarece nu am nimic de ascuns şi cred că totuşi clarificarea cât mai rapidă a situaţiei va fi în interesul tuturor. Înţeleg că odată cu începutul campaniei electorale acesta ar fi un subiect care poate ar îngreuna lămurirea lucrurilor şi din această cauză am decis că nu voi mai candida!
Ce acuzații i se aduc
Procurorii îl acuză pe Bănicioiu că, în perioada 2012-2014, când era ministru al Tineretului, ar fi cerut și primit 1,29 milioane de lei de doi oameni de afaceri pentru că l-ar fi influențat pe ministrul Sănătății de atunci, Eugen Nicolăescu (PNL), să numească pe post de manageri de spitale anumite persoane agreate de respectivii afaceriști.
Mai mult, procurorii susțin că Bănicioiu ar fi primit și o altă mită, de 2,6 milioane de lei, de la aceiași oameni de afaceri, după ce a devenit ministru al Sănătății, în perioada 2014 – 2015. Miza numirilor de manageri era alocarea de sume de bani către respectivele spitale cu care firmele celor doi oameni de afaceri aveau contracte în derulare.
Nicolae Bănicioiu a fost ministru al Tineretului în Guvernul Ponta în perioada 21 decembrie 2012 – 5 martie 2014, iar în perioada 5 martie 2014 – 17 noiembrie 2015 a fost ministru al Sănătății. El este acum deputat și membru în conducerea Pro România.
Ulterior comunicatului DNA, Bănicioiu a scris pe facebook că acuzațiile care i se aduc sunt false precizând că el este pentru ridicarea imunității, deoarece clarificarea cât mai rapidă a situației va fi în interesul tuturor. Bănicioiu a anunțat că nu va candida pentru un nou mandat de parlamentar.