Breaking news! Guvernul a demisionat

Alertă de ultim moment. Actualul Guvern al țării a demisionat vineri seara. Anunțul a fost făcut chiar de vicepremier. Criza politică a luat sfârșit. Partidul Democrat din Republica Moldova a decis să cedeze puterea Guvernului învestit de majoritatea ACUM - PSRM, prin demisia Guvernului condus de Pavel Filip.

Partidul Democrat din Republica Moldova (PDM), condus de Vladimir Plahotniuc, a anunţat vineri că se retrage de la guvernare. Vicepresedintele formaţiunii, Vladimir Cebotari,  a declarat că întregul cabinet de miniștri al premierului Pavel Filip, demisionează. Potrivit deschide.md, decizia a fost făcută publică în urmă cu puţin timp.

„S-a luat act de refuzul celorlalte partide de a accepta dialogul pentru identificarea soluţiilor legate de soluţionarea crizei politice, constituţionale şi instituţionale. Avem soluţii juridice pentru ca binomul ACUM – PSRM să poată guverna legal, să iasă din ilegalitatea în care se află acum. Având în vedere lipsa deschiderii spre dialog a partidelor parlamentare şi de a debloca ţara din criză, am decis să ne retragem de la Guvernare prin demisia Guvernului. În aşa fel, sarcina preluării guvernării rămâne în mâinile binomului ACUM – PSRM creat de preşedintele Dodon şi  partidele, aşa zise pro-europene, aşa cum le-a numit foarte interesant şi sugestiv preşedintele rus care a salutat crearea acestui binom PSRM – ACUM, creat de Dodon și partidele condiţionat proeuropene, cum le-a numit și președintele Rusiei”, a declarat Cebotari.

Cebotari precizat că începând de vineri, 14 iunie, prim-ministrul Pavel Filip şi toţi miniştrii vor depune cererile de demisie.

Democratul a adăugat că cel mai probabil se va ajunge la alegeri anticipate „mai devreme sau mai târziu”.