Breaking News. Incendiu la Politehnică în București. Primele detalii transmise de ISU UPDATE FOTO

Incendiu la Universitatea Politehnică. Zeci de autospeciale intervin chiar în aceste momente. S-a aflat și ce a declanșat tragedia. Până acum nu ar fi fost înregistrate victime.

UPDATE 2: Incendiul a fost stins.

UPDATE:

Incendiul este localizat, s-a manifestat la subsol, pe 50 mp, într-o cameră tehnică, anunță ISU București.

Este incendiu chiar acum la Politehnică. La fața locului au ajuns zece autospeciale. Din primele informații, nu ar fi victime.

„Sunt zece autospeciale care intervin în acest moment. Incendiu la Politehnică. Este în desfășurare acest incendiu. Vorbim despre degajări foarte mari de fum. E vorba despre subsolul unei clădiri. Sunt date de primă mână. Fără victime, din primele date”, a anunțat după-amiază, Antena 3.

Potrivit ISU București, incendiul a izbucnit la subsolul clădirii rectoratului.

„Nu se vede flacără, sunt degajări mari de fum”, au transmis pompierii.

Nu au fost persoane suprinse de incendiu, conform primelor informații.

Incendiu cu victime la Matei Balș

România a fost zguduită în urmă cu câteva săptămâni de un alt incendiu. Este vorba de tragedia de la Matei Balș. Numărul celor care au murit s-a ridicat la 20 de persoane.

Potrivit unui comunicat vineri, 5 februarie, procurorii şi poliţiştii criminalişti au terminat cercetarea la faţa locului la Institutul Naţional de Boli Infecţioase “Prof. Dr. Matei Balş”. În cauză va fi dispusă efectuarea unei expertize tehnice de către INCD INSEMEX Petroşani, în vederea stabilirii cauzelor incendiului.

“Până la acest moment, în cauză au fost audiate 33 de persoane, respectiv cadre medicale, personal administrativ, agenţi de poliţie care au participat la intervenţia iniţială, precum şi rude ale victimelor”, se arată în comunicatul de vineri al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti (PTB).

„Totodată, în cauză au fost ridicate dispozitivele de stocare a imaginilor înregistrate de camerele de supraveghere şi s-a dispus efectuarea unor percheziţii informatice asupra acestora, cu autorizarea judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Sectorului 2”, mai arată sursa citată.

Se continuă efectuarea de verificări şi cu privire la activitatea serviciilor de apărare contra incendiilor, de mentenanţă a instalaţiei electrice şi a celor de pază.