Răsturnare de situaţie în Plenul reunit al Parlamentului, după ce un nume din Pro România a fost ales, cu sprijinul PSD într-o funcţie cheie. Incredibil despre cine este vorba. Reacţia lui Ponta este uimitoare.
Fostul secretar general al PSD Marian Neacşu, membru al Pro România, a fost votat miercuri, în plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului, în funcția de vicepreședinte al Autorității Naționale pentru Reglementarea în domeniul Energiei (ANRE). În plenul reunit 262 de deputați și senatori au votat în favoarea numirii lui Neacșu în această funcție.
Victor Ponta, preşedintele Pro România, a declarat pentru stiripesurse.ro că nu a avut discuţii cu persoane de la PSD pentru susţinerea lui Neacşu.
Senatorul PSD Gheorghe Marin, președintele Comisiei de Energie a declarat, miercuri, după ședința comisiilor de specialitate din Camera Deputaților și Senat că Marian Neacșu a primit un raport de validare pentru funcția de vicepreședinte al ANRE. Pentru această funcţie s-au mai înscris doi candidaţi: Gabriela Moroianu şi Costin Mihai Păun, care au fost respinşi prin vot de comisii.