Președintele Klaus Iohannis a dat detalii explozive de la sediul PNL, acolo unde avea loc o ședință de strategie, după turul I al alegerilor prezidențiale, pentru cel de-al doilea tur.

Șeful statului a arătat că au fost făcute primele analize.

„Noua legislație privind votul în diasporă, pe care am solicitat-o imperativ după referendumul reușit din mai a fost foarte importantă, a ordonat și înlesnit semnificativ votul în diasporă, am avut un record de participare, nu s-a mai stat la coadă, oamenii n-au mai pierdut vremea la secțiile de votare. Le mulțumesc românilor din diaspora după participarea masivă. Acum, că am aflat cum au votat, le mulțumesc și personal”, a spus Iohannis.

El a susținut că PSD încearcă tot felul de manevre motiv pentru care românii trebuie să dea dovadă de maximă vigilență când este vorba de PSD.

„Nu înseamnă să ne temem, ci să fim foarte atenți și să mergem la vot. Ar fi foarte păcat să repetăm greșeala din decembrie 2016. Am avut nevoie de aproape 3 ani până i-am înlăturat de la butoanele puterii.” a spus Klaus Iohannis, înainte de intrarea la ședința PNL.

El a vorbit și despre provocarea Vioricăi Dăncilă de a participa la o dezbaterea electorală. În opinia sa,  PSD încearcă să atragă atenția prin tot felul de manevre.

”Eu mă voi concentra pe întâlnirile cu alegătorii” a precizat președintele.