Breaking News! Președintele Klaus Iohannis va face luni, la ora 13.00, o vizită la Spitalul Universitar de Urgenţă București. Anunțul momentului a fost lansat chiar de către Administrația Prezidențială.
Trebuie amintit că șeful statului as declarat duminică, după o vizită la un call-center al DSP București, că România speră să aibă primele doze de vaccin anti-coronavirus până la începutul anului viitor.
”Poate reușim până în vara anului viitor să scăpăm de tot de această pandemie”, a spus șeful statului.
Iohannis a amintit că guvernul a aprobat zilele trecute strategia de vaccinare. Aceasta a fost făcută publică, iar cetățenii vor continua să primească explicații pe această temă.
De altfel, în urmă cu o zi, președintele a făcut un apel la români să respecte restricțiile și regulile în vigoare.
„Mesajul meu pentru toți românii este același: să respecte măsurile, să respecte portul măștii, distanța, igiena, și dacă se distrează, să o facă, dar să respecte cu strictețe aceste măsuri. Să evite total aglomerările, să evite apropierea fizică de persoane pe care nu le cunosc și nu știu din ce mediu vin. Cred că este o minivacanță în condiții foarte speciale. Cu cât mai bine respectăm, acum, aceste măsuri, cu atât mai bine vom trece peste această pandemie și cred că este lucrul pe care și-l doresc absolut toți. Nimeni, absolut nimeni, nu cred că își dorește să ajungă la spital. Nici noi nu dorim ca oamenii să ajungă la spital. Este simplu, respectați măsurile care sunt în vigoare!”, a spus Iohannis.
Mesajul lui Klaus Iohannis a fost făcut în contextul în care românii au plecat în masă la munte, cu ocazia minivacanței de 1 Decembrie. Potrivit Centrului Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române, duminică s-au înregistrat valori crescute de trafic pe DN 1 București – Brașov, fiind trafic intens pe Centura de Vest a orașului Ploiești, pe sensul către Brașov.