Florin Cîțu a avut o primă reacție după izbucnirea scandalului legat de dosarul din SUA. Guvernul a anunțat că premierul va face declarații sâmbătă, la ora 14:00, la Palatul Victoria. Este prima ieșire publică a premierului după apariția dosarului din SUA. Declarațiile acestuia vin pe fondul în care clasa politică a avut numeroase reacții vizavi de scandalul în care a fost implicat premierul.
Premierul Florin Cîțu a avut prima ieșire publică după declanșarea scandalului privind dosarul din SUA. Trebuie amintit că tot acest subiect a aruncat în aer clasa politică. USR PLUS a reacționat dur după ce în spațiul public a apărut informația potrivit căreia, premierul Florin Cîțu a stat în închisoare în SUA. Ei au cerut clarificări din partea liberalilor, dar și a președintelui Iohannis.
Cei de la PSD, prin vocea lui Marcel Ciolacu, au cerut demisia lui Florin Cîțu. Liderul social-democraților a solicitat respectarea legilor în vigoare care interzic numirea ca ministru a celor condamnați penal.
Nici în PNL lucrurile nu sunt tocmai tocmai liniștite, mai ales că echipa lui Ludovic Orban este bănuită că nu este străină de tot acest scandal. Chiar dacă președintele liberalilor a negat vehement orice implicare, au existat voci care au indicat că se știa despre această poveste în partid de vreme bună.
Florin Cîțu a spus că în spațiul public a rămas în discuție greșeala mea din SUA de acum 20 de ani.
Iohannis a fost informat, Orban nu
„În România, pentru președinte, premier, demnitari nu se face cerere pentru ONISS, potrivit legislației”, a spus Cîțu. Întrebat, președintele Iohannis și Orban au fost informați de acest eveniment, premierul a dat un răspuns clar.
„Nu am adus în discuție acest eveniment față de dl președinte. În ce îl privește pe dl Orban, un coleg mi-a spus că dl Orban i-a arătat acum câteva luni acest document”, a spus Cîțu.
El a explicat că a discutat cu Iohannis.
„Am discutat, aceasta nu e o situație penală, sunt legislații diferite în România și SUA, nu se califică”, a spus premierul. El a spus categoric că nu va demisiona.
Întrebat dacă atunci când președintele l-a numit în funcție, s-a gândit să îi spună, florin Cîțu a susținut că au fost respectate toate procedurile legale pentru a fi numit premier. „Nu am considerat că e un element important, poate ar fi trebuit”, a continuat premierul.
Renunță la șefia PNL?
El a susținut că un tânăr care se urcă beat la volan nu trebuie să amestece alcoolul și condusul. Premierul a spus că ar fi băut atunci bere, dar nu 7-8 beri pentru că nu poate duce atât de mult. Potrivit lui Cîțu, în SUA nu a avut nici un drept restricționat. „La un an după aceea am lucrat la Banca Națională a Noii Zeelande, apoi am revenit în SUA cu viză”, a spus primul-ministru.
În ceea ce privește partenerii de coaliție, el a spus că nemulțumirile ar veni de la rectificare, de acolo începe nemulțumirea colegilor din coaliție. În privința PNL, el crede că partidul va avea după alegeri un om care a lucrat în mediul privat, la BEI, care și-a făcut treaba și nu a dezamăgit niciodată în funcțiile publice.
Sursă foto: Facebook, Guvernul României