Am putut să constatăm că în ultimele săptămâni numărul de persoane infectate a scăzut semnificativ. Scăderea se poate constata peste tot în Europa, deci nu numai noi am luam măsurile care se impuneau, a declarat miercuri Președintele Klaus Iohannis.
Președintele Klaus Iohannis a participat miercuri la inaugurarea centurii Bacăului, ocazie cu care a anunțat că a decis redeschiderea piețelor la sfârșitul acestei săptămâni.
”Am decis ca de la sfârșitul acestei săptămâni să fie redeschise piețele. Este cu siguranță o veste foarte bună, atât pentru producătorii români, cât și pentru cei care vor să își facă cumpărăturile de sărbători.
”Nu este o şurubare la date”
„Am putut să constatăm că în ultima săptămână numărul de persoane nou infectate în fiecare zi a scăzut semnificativ. Este adevărat că în perioada sărbătorilor poate s-a testat un pic mai puţin, totuşi scăderea este clară.
Fiindcă şi aici sunt tot felul de interpreţi politici, această scădere se poate constata cam peste tot în Europa.
Deci, nu numai noi am luat măsurile juste, corecte, ci şi alţii şi această scădere nu este o întâmplare, nu este o şurubare la date, ci este o realitate în Europa şi, din fericire, facem parte din ţările în care se constată o reducere. ”, a spus Iohannis.
Noi atacuri la PSD
”Îmi face mare plăcere să particip aici, astăzi, la inaugurarea acestui drum, care deocamdată este centura Bacăului.
Este o lucrare este extrem de importantă pentru oameni și sunt convins că primăria Bacău va constata în scurt timp importanța ei.
Este primul tronson din Moldova care vine să arate determinarea mea de a dezvolta semnificativ infrastructua din Moldova.
Am fost și voi rămâne un promotor al Autostrăzii Moldova.
”Guvernare pesedistă inutilă”
Nu este un secret că Moldova a fost lăsată în urmă de guvernanții pesediști. Prin aceste lucrări noi arătăm că ne pasă de Moldova, și nu la nivel de promisiuni deșarte, ci la nivel de realizări.
Este lucrul care probabil poate fi evaluat cel mai bine politic. Se poate vedea foarte clar ce a însemnat pentru Moldova o guvernare pesedistă inutilă și una liberală, scurtă, dar utilă.
Lumea mă acuză că îi laud prea mult pe liberali. Nu, nu îi laud, doar arăt cum stau lucruile.
Ministrul Bode a deblocat fonduri europene semnificative și a negociat cu constructorul în mod constructiv – acest tronson a fost finalizat cu un an înainte de termen.”, a mai spus Klaus Iohannis.