Legea de eliminare a pensiilor speciale a fost adoptată marţi, de Camera Deputaţilor, cu 247 de voturi ”pentru”, 21 de abţineri, vizaţi fiind, printre alţii, parlamentarii, judecătorii şi procurorii, personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor, poliţiştii, funcţionarii publici cu statul special, funcţionariI publici parlamentari. Aceasta, pe fondul protestelor din Justiţie, materializate inclusiv prin oprirea activităţii unor instanţe. Premierul Ludovic Orban afirmă că toate pensiile „nesimţite” vor fi tăiate, el arătând că sunt categorii socio-profesionale care beneficiază de aceste pensii fără a avea drept. În ceea ce priveşte eliminarea pensiilor magistraţilor, Orban spune că decizia aparţine parlamentarilor liberali.
Propunerea legislativă a PNL privind eliminarea pensiilor de serviciu pentru deputaţi şi senatori, judecători şi procurori, personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor, poliţişti, funcţionari publici cu statul special, funcţionari publici parlamentari, membrilor corpului diplomatic şi consular al României, membrilor Curţii Constituţionale şi a personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă din România a fost votată de 247 de parlamentari, înregistrându-se şi 21 de abţineri.
Proiectul USR, propunerea legislativă pentru abrogarea pensiilor speciale, care avea raport de respingere, a fost respins de plen cu 216 de voturi.
După controlul constituţionalităţii, legea de eliminare a pensiilor speciale va merge la promulgare. Amendamentele referitoare la tărierea pensiilor speciale ale artiştilor şi sportivilor au fost respinse de plenul Camerei. Pînă la începerea lucrărilor, din cei 329 de deputaţi şi-au anunţat prezenţa 250.