Comisia Europeană amenință în premieră România cu ”opțiunea nucleară” – declanșarea Articolului 7. MCV va fi înlocuit cu un mecanism și mai dur dacă modificările la Codurile penale, făcute în favoarea infractorilor, vor intra în vigoare
Prim-vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, a anunțat într-o scrisoare trimisă primilor patru oameni din statul român că executivul european va declanșa o procedură preliminară activării Articolului 7 din Tratatul UE (”opțiunea nucleară”) în cazul României dacă modificările la codurile penale vor intra în vigoare, au declarat pentru G4Media.ro surse politice.
Modificările la codurile penale riscă să creeze ”o impunitate de facto pentru infracțiuni, inclusiv infracțiuni de corupție”, arată Timmermans în scrisoarea consultată de G4Media.ro.
Articolul 7 din Tratatul UE este cea mai dură sancțiune politică pentru un stat membru UE și înseamnă suspendarea dreptului de vot al respectivei țări în Consiliul UE. Dacă un stat nu mai are drept de vot în Consiliu, nu își mai poate apăra practic interesele în interiorul UE.
Pâna acum, Comisia a inițiat această procedură doar în cazul Poloniei, iar în cazul Ungariei cererea de inițiere a venit de la Parlamentul European. Totuși, declanșarea Articolului 7 se poate face doar cu unanimitatea statelor membre.