Extrădarea lui Radu Mazăre se va face în cel mai scurt timp. Anunul a fost făcut de ministrul Justiției, Ana Birchall. Dosarul acestuia a fost trimis deja în Madagascar.
„La ora 9 a fost transmis către Madagascar. Ministerul Justiției și-a îndeplinit toate atribuțiile legale privind cooperarea judiciară în materie penală. 600 de pagini au fost traduse în regim de urgență. Dosarul complet de extrădare a fost sigilat de mine personal și predat la Ministerul de Externe pentru a fi transmis către Madagascar. Totul s-a întâmplat sâmbătă la ora 20 02. Interpolul a confirmat că întreaga documentație a fost primită și trimisă și prin rețeaua Interpol. Curierul diplomatic a plecat duminică spre Madagascar. Toate documentele au fost predate. S-a lucrat la foc continuu la ministerul de Justiție, la Interne și Externe. Rpămânem în contact cu cei din Madagascar. Dosarul de extrădare este unul complet”, a anunțat minisrul interimar al Justiției.
Radu Mazăre a fost condamnat definitiv la 9 ani de închisoare cu executare într-un dosar de corupție.