Doi bărbaţi înarmaţi cu cuţite au pătruns în biserica din localitatea Saint-Etienne-du-Rouvray (in imagine), de lângă Rouen şi au luat cinci ostatici, printre care şi două călugăriţe. Preotul a fost de asemenea răpit.

Publicaţia Derniere Nouvelle D'Alsace relatează că Brigada Rapidă de Intervenţie din Caen a sosit imediat la biserică, iar cartierul în care este situat lăcaşul de cult a fost închis. Potrivit ziarului, este vorba despre cinci ostatici: un preot, două măicuţe şi doi enoriaşi.

Potrivit unei surse apropiate anchetei, citată de Le Point, cei doi atacatori purtau barbă. Ziarul mai relatează că forţele de ordine au dat asaltul şi că cei doi atacatori au fost ucişi, în asalt fiind rănit şi un poliţist.

Site-ul 20minutes.fr scrie că ostaticul care a fost omorât ar fi preotul bisericii, căruia atacatorii i-ar fi tăiat gâtul. Potrivit postului RTL, pompierii sosiţi la faţa locului au anunţat că există mai mulţi răniţi.

La locul incidentului au venit numeroase echipe de intervenţie.

"Atacul asupra unei biserici din Saint-Etienne-du-Rouvray, Normandia, a fost comis de doi terorişti care se revendică a face parte din gruparea jihadistă Statul Islamic", a declarat marţi preşedintele francez Francois Hollande, care s-a deplasat în localitatea unde s-a produs incidentul, potrivit Le Figaro.

Şeful statului francez a calificat atacul, în care un preot a fost ucis tăindu-se gâtul cu un cuţit, ca fiind un "abject atentat terorist". "Trebuie să continuăm războiul împotriva Statului Islamic prin toate mijloacele", a adăugat Hollande.

Reuters aminteşte că atacul este ultimul dintr-o serie de atacuri sângeroase care au avut loc în Europa. În Franţa, atacul din Normandia survine la 12 zile după ce un tunisian de 31 de ani a ucis 84 de oameni în Nisa, de Ziua Naţională a Franţei, atacul fiind revendicat de gruparea teroristă Stat Islamic.