Ministerul Sănătăţii, prin Direcţia de Sănătate Publică Timiş, a demarat o anchetă referitoare la cazul de la Timişoara, unde trei persoane dintr-un bloc, dintre care doi copii, au decedat, altele fiind internate în spital.
În urmă cu puțin timp, s-a aflat că trei persoane au murit, iar şase au ajuns în stare gravă la spital în ultimele trei zile.
Tragedia a avut loc la Timişoara, iar autorităţile sunt în alertă şi fac verificări după ce s-a stabilit că toate victimele locuiau la etajul 4 al unui bloc din Timişoara, iar înainte de tragedie într-unul dintre apartamente se făcuse dezinsecţie,
Printre victime sunt şi cinci copii, doi dintre aceştia decedând. Este vorba despre un bebeluş de doar 10 zile şi un copil în vârstă de 3 ani. De asemenea, mama copilului de 3 ani a decedat luni dimineaţă.
Procurorii au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă. Toţi locatarii din cele 200 de apartamente au fost evacuaţi, iar 14 persoane au fost duse la spital pentru investigaţii medicale amănunţite.
reprezentanţii DSP Timiş au prelevat probe de apă din locuinţele persoanelor afectate „în vederea determinărilor microbiologice şi fizico – chimice”.
Ministerul Sănătății a menționat că inspectorii sanitari nu au putut lua legătura direct cu administratorul blocului şi cu reprezentantul firmei de deratizare/dezinsecţie, deoarece sunt interogaţi de organele abilitate, urmând ca acest lucru să aibă loc imediat ce va fi posibil.
„A fost identificată societatea de deratizare/dezinsecţie şi urmează să se efectueze un control pentru verificarea avizelor substanţelor biocide utilizate şi a modului cum au fost administrate. În şedinţa Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă care a avut loc la Instituţia Prefectului Timiş începând cu ora 14.00 s-a hotărât evacuarea întregului imobil. În prima etapă, 45 de persoane care au fost evacuate şi cazate într-un liceu timişorean au fost verificate din punct de vedere igienico – sanitar de către inspectori ai SCSP din cadrul DSP Timiş”, se arată într-un comunicat de presă.