Procurorul DIICOT Giorgiana Hosu a anunțat, duminică seara, că au fost extinse cercetările în cazul presupusului autor al crimelor de la Caracal, Gheorghe Dincă, și pentru omor calificat. Suspectul, care și-a recunoscut crimele și care era acuzat până în prezent de viol și trafic de minori, este acuzat acum că a ucis-o pe Alexandra Măceșanu în data de 25 iulie, în jurul orei 12:00, după ce o răpise în scopul exploatării sexuale și o violase. Crima a intervenit în momentul în care Gheorghe Dincă și-a dat seama că Alexandra sunase la 112.
Hosu a spus că fata a fost ucisă în jurul orei 12, când a fost prinsă cu telefonul în mână.
„La data de 25 iulie 2019 în jurul orelor 12:00, la domiciliul său din Caracal ar fi ucis-o pe minora în vârstă de 15 ani pe care anterior o răpise în scopul exploatării sexuale, o sechestrase la domiciliul său și o violase. În cauză există elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de minori, respectiv recrutarea, sechestrarea și adăpostirea minorei prin constrânge, răpire și profitând de imposibilitatea ei de a se apăra, dată fiind starea vădită de vulnerabilitate. Inculpatul este o persoană cu o contituție fizică masivă, în fața căruia o minoră de 15 ani a avut practic nicio șansă să se apere. În cenușa găsită într-un butoi metalic a fost identificate prin cernere mai multe fragmente de oase calcinate, dinți de natură umană. Alături de aceste fragmente au fost găsite trei inele, un lănțișor, alte fragmente de lănțișoare, o bucată metalică în formă dreptunghiulară, precum și o bucată similară de monturi de inel ce prezentau urme de ardere. În autoturismul inculpatului au fost găsit un cercel. Aceste bijuterii au fost recunoscute de mama minorei”, a spus Hosu.