ALRO împreună cu acționarii săi, Vimetco și Conef, anunță că nu s-a convenit asupra unui acord de preț între companie, acționari și coordonatori în legătură cu oferta publică secundară de acțiuni lansată de Acționari pentru un pachet de până la 383.791.140 de acțiuni emise de companie și, prin urmare, nu au fost îndeplinite condițiile pentru încheierea cu succes a ofertei.
Obiectivul principal al companiei și al acționarilor a fost în permanență crearea de valoare pentru acționari prin creșterea procentului de acțiuni tranzacționate liber, pentru o mai bună reflectare a valorii reale a companiei, în prețul acțiunilor ALRO, potrivit unui comunicat de presă al companiei. ALRO și acționarii își mențin angajamentul în acest sens. Din păcate, ca urmare a condițiilor nefavorabile de piață, compania și acționarii nu consideră că oferta a reprezentat, în final, o oportunitate pentru acest lucru.
ALRO își menține angajamentul să își întărească și să continue programul de dezvoltare pe termen lung, strategia de consolidare a poziției sale pe piața internațională, de dezvoltare a unor noi produse și de a pătrunde pe noi piețe.