Olandezul pedofil care a răpit și a ucis o fetiță la Dâmbovița a mai făcut o victimă în anul 2016. De data asta, este vorba despre un caz în care se fac cercetări la Iași, oarș în care olandezul a fost în 2016.
Reporterii cotidianului BUNA ZIUA IASI au cerut cateva informatii de la reprezentantii Inspectoratului de Politie Judetean (IPJ) Iasi, vrand sa afle daca olandezul este banuit de vreo fapta care s-ar fi petrecut pe raza judetului Iasi. „In perioada 13-16 iunie 2016 au fost semnalate 8 cazuri de disparitie a unor minori. Sapte dintre acestia au fugit din centrele de plasament, iar o minora a plecat din Iasi la Botosani, la prietenul ei. Toti au fost gasiti si au declarat ca nu au fost victime ale unor infractiuni”, au transmis reprezentantii IPJ Iasi prin purtatorul de cuvant.
Ce nu a precizat purtatorul de cuvant a fost faptul ca pe data de 15 iunie 2016, doi parinti din Horlesti, judetul Iasi, cereau disperati ajutorul politistilor spunand ca fiica lor minora a fost luata din fata casei de un necunoscut, dusa pe un camp si agresata sexual. Atunci, in 2016, a fost deschis un dosar penal si s-au facut verificari. Agresorul nu a fost prins si totul are o explicatie. Oricat de repede s-ar fi miscat politistii ieseni, nu l-ar fi putut identifica si prinde pe suspect. Motivul? Pe data de 16 iunie plecase din Iasi si din tara.
Cert este ca, pe data de 16 iunie 2016, la ora 15:55, acesta se afla intr-o aeronava pe aeroportul Iasi si avea destinatia Viena. Acum ramane o intrebare pe buzele tuturor: ce a facut olandezul 2-3 zile la Iasi? Johannes Visscher se pare ca avea o minte bolnava si venea in Romania pentru a-si potoli cele mai negre si bolnave pofte.
Pe data de 15 iunie 2016, olandezul se deplasa cu un autoturism marca Skoda prin judetul Iasi. Asa a ajuns in comuna ieseana Horlesti. A dat cateva ture prin sat si a intalnit o copila, pe atunci in varsta de 8 ani. Micuta a plecat de acasa pana la magazin, vrand sa cumpere doua paini si un suc.
De precizat este ca magazinul se afla la aproximativ doua-trei sute de metri de casa copilei. Olandezul s-ar fi apropiat cu masina de ea si ar fi ademenit-o cu o guma de mestecat. Micuta care avea in mana o sacosa, s-a urcat in masina olandezului crezand ca acesta vrea sa faca o fapta buna si ca o va lasa in fata casei in care locuieste. Nu s-a intamplat insa asta.
Micuta i-a spus barbatului sa opreasca in fata gardului verde, acolo unde locuia. Acesta nu a oprit acolo si a condus aproximativ doi kilometri pana la iesirea din sat. Acolo, ar fi luat-o pe copila in brate si ar fi mangaiat-o in zonele intime. Speriata din cale- afara, copila a inceput sa tipe ca din gura de sarpe. In acel moment, agresorul s-a speriat probabil si a intors masina, lasand-o pe copila in fata casei. Pana sa fie adusa inapoi de agresor, parintii fetei aflasera deja ce s-a intamplat de la o vecina care a vazut cand micuta s-a urcat in masina necunoscutului.
Imediat, parintii fetei au sunat la 112 si au spus ca fiica lor a fost luata de un necunoscut din fata casei. Pana sa ajunga politistii la locul indicat, copila s-a intors.
In 2016, politistii ieseni au demarat o ampla ancheta. Au discutat cu vecinii, au cautat imagini de pe camerele de supraveghere si au facut tot felul de demersuri, insa, fara rezultat. Ancheta nu a fost nici pana acum finalizata, pentru ca autorul a fost de negasit. Micuta de 8 ani de la Iasi a scapat doar cu o sperietura pe cinste, dar, oricand ar fi putut avea soarta Mihaelei Adriana Fieraru, fetita de 11 ani din localitatea Gura Sutii, care vinerea trecuta nu s-a mai intors acasa de la scoala si a fost gasita duminica, moarta. Anchetatorii au anuntat ca fetita a fost ucisa in aproximativ 30 de minute din momentul rapirii. Mihaela Adriana Fieraru a disparut pe drumul de la scoala catre casa, trupul sau, cu urme de violenta, fiind gasit in niste tufisuri in afara localitatii.
Reporterii cotidianului BUNA ZIUA IASI au intrat in posesia unor imagini de pe camerele de supraveghere. Din cate se pare, olandezul a fost surprins in zona bulevardului Stefan cel Mare la cateva ore dupa ce a agresat-o sexual pe tanara. Barbatul si-a parcat autoturismul in zona si s-a plimbat pentru cateva minute pe pietonal. A doua zi a plecat spre aeroport si a ajuns la Viena.