Surpriză sau nu, premierul desemnat Ludovic Orban a declarat că Guvernul va avea aceeași componență ca și până acum.
„A fost aprobată componența Cabinetului pe care o voi prezenta în calitate de premier desemnat de către președintele Klaus Iohannis și, de asemenea, conducerea PNL a aprobat programul de guvernare, care reprezintă o actualizare a programului de guvernare în baza căruia a fost învestit Guvernul pe care-l conduc din data de 4 noiembrie. Guvernul va avea aceeași componență. În trei luni de zile, Guvernul a realizat performanțe și a atins obiectivele la care sunt convins că foarte puțini români s-ar fi așteptat”, a declarat Ludovic Orban luni.
Premierul desemnat depune luni la Birourile permanente reunite ale Parlamentului lista noului Guvern şi programul de guvernare.
Liberalii anunţaseră deja această variantă
Parlamentarii PNL vor asigura cvorumul la audierile din comisiile parlamentare, respectiv și la votul din plenul Parlamentului, dar aceștia nu vor vota pentru învestirea Guvernului Orban II, a anunțat Ludovic Orban, duminică seara, la B1TV.
„Parlamentarii liberali vor participa la audierile din comisii și la votul din plen pentru asigurarea votului și nu vor vota. Vor sta în bănci. Important este cvorumul. Noi putem să mergem să votăm împotrivă că s-a văzut foarte clar că parlamentarii PNL sunt de încredere și acționează . E preferabil să stăm în bănci, da asta înseamnă că nu e vot pentru. Dacă nu te duci și votezi înseamnă că nu e vot pentru. Obiectivul nostru îl reprezintă buna guvernare a României”, a declarat Orban.
Lista miniștrilor propuși în Guvernul Orban 2
Prim-ministru Ludovic Orban
Viceprim-ministru Raluca Turcan
Ministrul Educației și Cercetării Monica Anisie
Ministrul Finanțelor Publice Florin Cîțu
Ministrul Justiției Cătălin Predoiu
Ministrul Muncii și Protecției Sociale Violeta Alexandru
Ministrul Afacerilor Interne Marcel Vela
Ministrul Sănătății Victor Costache
Ministrul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri Virgil Popescu
Ministrul Afacerilor Externe Bogdan Aurescu
Ministrul Apărării Nicolae Ciucă
Ministrul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației Ion Ștefan
Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor Costel Alexe
Ministrul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor Lucian Bode
Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale Adrian Oros
Ministrul Fondurilor Europene Ioan-Marcel Boloș
Ministrul Culturii Bogdan Gheorghiu
Ministrul Tineretului și Sportului Ionuț Stroe.