Victor Ponta pare să aibă din nou un cuvânt important de spus în politica românească. Se pare că PSD și Pro România au discutat despre semnarea unui ‘protocol informal’ în Parlament pentru funcții de conducere în comisiile parlamentare, conform unor surse parlamentare citate de știripesurse.ro.

Ce funcții vânează Victor Ponta

Pro România a cerut șefia unor comisii parlamentare, spun sursele citate. De asemenea, PSD și Pro România au discutat și despre un acord pe delegațiile externe. Victor Ponta vrea să intre în Delegația României la OSCE sau NATO pe linie parlamentară, spun sursele citate.

Adrian Țuțuianu, Nicolae Bănicioiu și Ion Mocioalcă sunt și ei printre cei care ar putea să ocupe o funcție în urma negocierilor. Un prim acord s-a parafat dar încă nu s-a luat o decizie finală.