Partidul Social Democrat a anunțat că a declanșat deja procedura legală cu privire la cazul lui Niculae Bădălău, care a fost acuzat de acte de corupție. Așadar, anunțul vine ca replică de răspuns pentru USR, care a acuzat social-democrații că apără politicienii compromițători.
PSD anunțat că a declanșat deja procedura legală cu privire la cazul lui Niculae Bădălău și cere partidului USR să lase „minciunile și să nu mai facă zid în fața colegilor de partid penali”.
Social-democrații au anunțat, într-un comunicat, că partidul a depus, luni, 28 noiembrie, o solicitare la Birourile Permanente reunite ale Camerei Deputaților și Senatului, pentru declanșarea procedurii de revocare a domnului Niculae Bădălău din funcția de vicepreședinte al Curții de Conturi a României.
Partidul Social Democrat solicită USR să se abțină să critice reacțiile PSD în acest caz
Votul pentru revocare urmează să fie exprimat în ședința comună a comisiilor de buget, finanțe și bănci din Senat și Camera Deputaților. Ședința va avea loc imediat după reluarea lucrărilor din Parlament, întrerupte, din motive de securitate, în contextul evenimentelor legate de reuniunea miniștrilor de Externe din cadrul NATO.
„Rațiunile de Securitate care au stat la baza amânării lucrărilor comisiilor sunt cunoscute, de altfel, de liderii grupurilor parlamentare ale USR, care, în mod populist și demagogic, au acuzat că PSD prelungesc revocarea domnului Niculae Bădălău. Partidul Social Democrat solicită USR să se abțină să critice reacțiile PSD în acest caz. Este profund imoral și demagogic ca USR să critice conduita altor partide în privința integrității politice, atâta timp cât protejează <penalii USR din funcții publice>, sfidând fără jenă cetățenii români cărora le promiteau curățarea clasei politice de astfel de personaje controversate. În USR s-a instituit practica <Alături de penali în funcții publice> chiar de la vârful partidului! Au făcut scut pentru apărarea colegilor lor acuzați de fapte penale grave și de incompatibilitate. Clotilde Armand, primarul Sectorului 1, are o decizie de incompatibilitate din partea ANI și o sesizare penală la DNA din partea aceleiași instituții, pentru că s-a numit pe sine director într-un proiect al primăriei și a încasat bani, în plus față de indemnizația de primar și de limitele impuse de lege.”, a transmis PSD.
Cătălin Drulă a reacționat la cazul lui Niculae Bădălău
Mai mult decât atât, a relatat PSD, la Brașov, primarul Allen Coliban (USR) a aprobat virarea a 1 milion de lei din banii primăriei către un ONG care a fost fondat din numele său și care are sediul la domiciliul său, iar DNA a deschis deja o anchetă în acest caz.
„A mai trecut o zi în care Bădălău este vicepreședinte al Autorității de Audit de la Curtea de Conturi, responsabil de PNRR. Cum face asta din pușcărie? Participă la ședințe cu Comisia Europeană din arest? Așa știu PSD și PNL să compromită România în fața partenerilor europeni. Nu mai apărați hoții! Declanșați revocarea lui Bădălău în Parlament.”, a scris preşedintele USR, Cătălin Drulă.
Magistrații de la Curtea de Apel București au decis, luni, 28 noiembrie, arestarea preventivă, pentru 30 de zile, a lui Niculae Bădălău, după ce procurorii DNA au dispus reținerea sa, duminică, pe 27 noiembrie, fiind acuzat de acte de corupție.