UPDATE 3: Potrivit unor surse, pe perioada cat a stat in Madagascar, Radu Mazare ar fi efectuat mai multe deplasari in Egipt, pentru a se intalni cu un foarte influent investitor in turism din tara africana. Acesta i-ar fi pus la dispozitie fostului primat jet-ul personal. Un ajutor din partea egipteanului nu este exclus nici in ipoteza unei evadari.
UPDATE. Surse din domeniu au arătat , pentru Capital, că autoritățile române au fost luate prin surprindere și că verifică acum veridicitatea informației. Se iau în calcul, la nivel informativ, toate variantele, inclusiv posibilitatea ca Mazăre să fi fost ajutat de români, la nivel de autorități, să scape.
UPDATE 2: Poliția Română a emis următoarea poziție: „În referire la aspectele apărute în spațiul public, cu privire la evadarea persoanei urmărite internațional, Radu Ștefan Mazăre, facem precizarea că la nivelul Poliției Române nu s-a primit nicio informare oficilă în acest sens.”
Radu Mazăre ar fi urmat să ajungă în România peste doar trei zile. Conform unor surse RomâniaTV, fostul edil al Constanței a evadat din închisoarea din Madagascar, acolo unde era reținut până la preluarea acestuia de către autoritățile române.
În referire la aspectele apărute în spațiul public, cu privire la evadarea persoanei urmărite internațional, Radu Ștefan Mazăre, facem precizarea că la nivelul Poliției Române nu s-a primit nicio informare oficilă în acest sens.
„Dacă instanța aceasta din Madagascar va decide că trebuie să fiu extrădat nu mă voi mai opune pentru că am obosit să lupt, am luptat destul cu statul român abuziv, nu voi mai lupta și aici, și în Madagascar. Dacă voi ajunge în România prin extrădare, după ce se va termina pedeapsa mă voi întoarce aici în Madagascar, până la sfârșitul zilelor”, a declarat Radu Mazăre la momentul respectiv.
Informația a fost prezentată vineri la RomâniaTV de către realizatoarea tv, Liliana Ruse. Până la acest moment nu au confirmat surse oficiale că Radu Mazăre ar fi evadat din închisoare. Acesta trebuia adus în țară luni de către o escortă specială. Bogdan Chirieac se afla în studio la momentul anunțului că Mazăre a evadat.
„Radu Mazare nu se dezminte. Ca sa spun asa, suntem alaturi de ‘el fugitivo’, in cazul acesta. Este, pana la urma, o alta palma data statului subteran din Romania, tocmai din Madagascar. Si daca a mai furat domnul Mazare, cand era primar, evadarea asta il absolva de cea mai mare parte din vina. In Romania nimeni nu mai crede in condamnarile care se dau in justitie. Desi, cu siguranta, unii dintre ei sunt chiar vinovati si au facut enorm de mult rau acestei tari, totusi nimeni nu mai crede.
Si cand vad ca autorii dezastrului din Romania sunt bine mersi in libertate si nu pot fi atinsi nici macar cu o floare, lasati-ma macar sa nu ma intristez ca a evadat Mazare din puscaria din Madagascar. Sunt convins ca doamna Ana Birchall, zeita dreptatii cu mana pe palos, va sti sa il aduca inapoi in Rahova. Dar deocamndata lasati-ma sa nu fiu trist” a declarat Bogdan Chirieac la Romania TV.
Radu Mazăre are de executat 9 ani de închisoare cu executare. Acesta este acuzat în dosarul retrocedărilor ilegale de plaje și faleze că a adus statului un prejudiciu de 114 milioane de euro.