Comitetul Municipal pentru Situaţii de Urgenţă, întrunit în şedinţă vineri, la ora 13,a decis redeschiderea la interior a restaurantelor, barurilor, cafenelelor, sălilor de spectacole şi de jocuri de noroc. Decizia se aplică începând de luni şi a ţinut cont de evoluţia ratei de infectare în Capitală. UPDATE: Declarația prefectului Capitalei, Traian Berbeceanu.
UPDATE: Prefectul Capitalei, Traian Berbeceanu, a anunţat vineri că în cadrul Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă (CMBSU) s-a decis ca începând de luni să fie relaxate mai multe măsuri restrictive impuse în contextul pandemiei de COVID-19, astfel că restaurantele, barurile, cafenelele vor funcţiona în intervalul orar 6.00-21.00 la o capacitate de maximum 30%.
„În Bucureşti astăzi am înregistrat o rată de infectare de 2,52 la mia de locuitori. Este a treia zi consecutivă în care incidenţa este sub 3 la mie, fapt pentru care, din punct de vedere legal, a trebuit să convocăm Comitatul Municipal pentru Situaţii de Urgenţă, să analizăm situaţia şi să luăm o hotărâre. Astfel, cu 47 de voturi ‘pentru’, un vot împotrivă şi patru abţineri s-a hotărât ca, începând de luni, de la 0.00, deci din 25 ianuarie, să fie relaxate mai multe măsuri restrictive existente în vigoare la acest moment. Măsurile de relaxare vizează domeniul HORECA. Restaurantele, barurile, cafenelele vor funcţiona în intervalul orar 6.00-21.00 la o capacitate de maximum 30%, cu respectarea tuturor normelor stabilite prin lege”, a precizat el, în cadrul unei declaraţii acordate presei.
După ce au fost descoperite noi cazuri periculoase, Ministerul Sănătății a recomandat astăzi, 22 ianuarie, Comitetului Municipiului București pentru Situații de Urgență (CMBSU) amânarea deciziilor de relaxare, conform unui comunicat.
De asemenea, Ministerul Sănătății a recomandat și ca populața să ceară testarea pentru COVID-19 la primele simptome ale bolii.
Autorităţile au convocat o şedinţă urgentă în urma căreia se vor lua decizii cruciale.
Bucureştiul scapă de o serie întreagă de restricţii peste doar câteva ore. Autorităţile au intrat într-o şedinţă de urgenţă care s-ar putea lăsa cu tăierea unor restricţii. Totul se întâmplă după scăderea ratei de infectări.
Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă (CMBSU) s-a reunit în şedinţă vineri, de la ora 13,00. Totul se întâmplă după ce două zile la rând incidenţa infectării cu COVID-19 în Capitală s-a situat sub 3 la mia de locuitori. Este declaraţia purtătorul de cuvânt al Instituţiei Prefectului – Municipiul Bucureşti, Mariana Stancu-Ţipişcă, anunţă Agerpres.
Şi prefectul Traian Berbeceanu a avut o reacţie clară.
„Vom urmări evoluţia indicatorului în următoarele 48 de ore, iar în situaţia pe care cu toţii ne-o dorim, în care gradul de infectare se păstrează sub 3 / la o mie de locuitori, vom convoca în şedinţă Comitetul Municipal Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă în vederea adoptării unei hotărâri prin care unele măsuri restrictive să fie relaxate!”, scria prefectul Capitalei, Traian Berbeceanu, miercuri, pe o reţea de socializare.
El preciza că, în conformitate cu prevederile normative în vigoare, printre măsurile vizate se numără şi: permiterea funcţionarii cu o capacitate de maxim 30% a instituţiilor/sălilor de spectacol, teatrelor şi cinematografelor; r
edeschiderea activităţilor “la interior” a restaurantelor, barurilor, cafenelelor etc, în limita a maxim 30% din capacitatea unităţii; permiterea activităţilor cu publicul, până în limita a 30% a spaţiului destinat, a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc.