Ministrul interimar de Interne, Mihai Fifor, a declarat duminică, la Mamaia, că există un grup de lucru cu reprezentanţi ai tuturor asociaţiilor militarilor în rezervă care pregătesc un proiect privind pensiile militare.
„Există un grup de lucru împreună cu reprezentanţii tuturor asociaţiilor militarilor în rezervă, în retragere, pentru a veni cu un proiect pe legea pensiilor militare. Principiile le ştiţi: la funcţie egală, grad egal, vechime egală pensia să fie egală. E cam la fel cum funcţionează şi pensia pentru partea civilă”, a anunţat Mihai Fifor, secretar general al PSD, la reuniunea cu Organizaţia de pensionari a PSD desfăşurată duminică la Mamaia.
De asemenea, ministrul Muncii, Marius Budăi, a afirmat că nu se pune problema unor tăieri ale pensiilor militare. „Nu ştiţi că noi nu suntem cu tăierile?”, a spus ministrul Muncii, cu referire la pensiile militare.